În minutul 90+3, Filip Stojilkovic a căzut în careu după un duel cu Dmytro Pospelov și a cerut lovitură de la 11 metri. Arbitrul George Găman a lăsat jocul să continue și i-a arătat atacantului Rapidului cartonașul galben pentru simulare.

Alexandru Meszar: „Dacă arbitrul dădea penalty, VAR-ul nu intervenea”

Invitat telefonic la emisiunea Matinal, difuzată pe VOYO SPORT 1, Alexandru Meszar, conducătorul celor de la UTA Arad, a comentat faza care a stârnit numeroase discuții după fluierul final.

Oficialul arădenilor consideră că decizia arbitrului a fost una de interpretare și susține că VAR-ul nu ar fi schimbat verdictul, indiferent dacă George Găman ar fi acordat sau nu penalty.

(n.r. - A fost penalty?) Penalty este când acordă arbitrul. Ăla este penalty. Dacă era ceva clar, intervenea VAR-ul. Eu zic așa: dacă arbitrul dădea penalty, sigur VAR-ul nu îl schimba. Dacă nu a dat, nu a fost niciun element clar pentru a interveni.

Și având în vedere modul în care a arbitrat acest arbitru, și îl felicit pentru cum a dus meciul perfect pe un teren greu, acea fază nu era de sancționat, fiindcă așa au fost mai multe faze în timpul meciului. Nu se mai dă penalty pentru un contact.

Dacă dădea penalty, tot nu intervenea VAR-ul, fiindcă putea să dea și să nu dea. Avea dreptate în ambele cazuri”, a declarat Alexandru Meszar la Matinal, pe VOYO SPORT 1.

Faza din prelungiri l-a scos din sărite pe Daniel Pancu. Antrenorul Rapidului a protestat imediat la marginea terenului, fiind avertizat cu cartonaș galben, iar la conferința de presă a susținut că echipa sa a fost privată de un penalty clar în duelul dintre Stojilkovic și Pospelov. DETALII AICI