Mirel Rădoi (44 de ani) și-a creat imaginea unui tip dur, ca jucător, și nici după ce s-a apucat de antrenorat, lumea fotbalului nu l-a perceput ca fiind un tip sensibil. De aceea, ce s-a întâmplat după Universitatea Craiova – Rapid, scor 1-2, după cum sport.ro a arătat aici, a fost o surpriză imensă pentru toată lumea.

Secvențele cu Rădoi plângând în fața microfonului, copleșit de emoții și de durerea pierderii titlului, au fost comentate, în studioul Digi Sport, de Ilie Dumitrescu și de Gabi Balint.

Primul a lăsat de înțeles că Rădoi a fost „trădat“ de vedetele sale într-un moment foarte important și asta l-a distrus din punct de vedere emoțional. Gabi Balint a dezvoltat această idee și, la rândul său, a pus lacrimile lui Mirel pe seama unei dezamăgiri uriașe.

*Ilie Dumitrescu: Pentru mine, Mora a fost cel mai bun om al Craiovei de pe teren. Baiaram n-a făcut un meci bun, nici Mitriță. Nu mai zic de cei doi atacanți (n.r. – Safira și Lukic)... Craiova a fost, cumva, fără patru jucători de atac. Care nu s-au ridicat la nivelul meciului. Foarte, foarte, foarte puțin a arătat Craiova. Rădoi suferă cumplit după eșecul ăsta. A realizat că, pentru a îndeplini un obiectiv, ai nevoie de un lider. Ai nevoie de jucători cu personalitate. De pildă, ați văzut cum a început FCSB meciul cu Rapid? La FCSB, ai un Șut, ai un Florin Tănase (n.r. – ca lideri). Eu, sincer, nu-mi aduc aminte de vreun alt antrenor care să fi plâns după o înfrângere. Asta demonstrează cât suflet pune în ce face.

*Gabi Balint: E clar că Rădoi a avut ceva înainte de meci, de asta le-a spus jucătorilor că el va fi responsabil de rezultat. El avea așteptări mari de la jucători. A simțit că a luat totul asupra sa și că jucătorii nu l-au ajutat. Rădoi e sensibil. Nervii lui sunt întinși la maxim acum. De asta a început să plângă la interviu. S-a descărcat, practic. El și-a dat seama acum că e singur.