VIDEO EXCLUSIV Acționarul lui Dinamo, detalii în exclusivitate despre administratorul special. Ce salariu i-a fost oferit lui Vlad Iacob 

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 13 Iulie 2023, 22:08
Data actualizarii: Joi 13 Iulie 2023, 22:16

Planul de reorganizare de la clubul "câinilor" rămâne în continuare în aer, după ce s-a anunțat o nouă amânare, până pe 4 septembrie.

Într-un interviu acordat pentru PRO TV, Eugen Voicu a oferit detalii despre datoriile care ar trebui plătite de Dinamo până spre finalul lunii august, dar și ce discuții au existat cu administratorul special. 

"Cifra reală nu vreau să o comentăm acum. Este o dinamică, dar cifra este mai mică. În condițiile în care avem un reprezentant care își onorează din punct de vedere legal statutul pe care trebuie să-l aibă, acela de a reprezenta interesele acționarilor, noi suntem dispuși să facem tot ce trebuie mai departe.

Cât timp administratorul special nu are această atitudine corectă, legală, nu putem să susținem activitatea clubului doar ca să-i facem lui niște cadouri. 

I-am oferit funcția de director executiv cu aceleași atribuții pe care le are astăzi și cu un venit de 6000 de lei net, pe lună. Și am fost refuzați, vrea să rămână în continuare fără bani. E o decizie ciudată", a declarat Eugen Voicu, în exclusivitate pentru PRO TV

Unde se joacă Dinamo - Universitatea Craiova, din prima etapă
 

Dinamo a rezolvat problema stadionului pe care se va disputa meciul cu Universitatea Craiova, programat în prima etapă din noul sezon al Superligii.

„Câinii” au anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că problema sitemului „VAR” de pe „Arcul de Triumf” fost rezolvată, meciul cu Universitatea Craiova urmând să se dipute acolo.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!