Raul Rusescu (38 de ani), fostul atacant de la FCSB, a comentat situația bucureștenilor din acest start de sezon. Ex-internaționalul a vorbit și despre tensiunea din jurul echipei, în special în ceea ce îl privește pe Daniel Bîrligea, care a avut un conflict cu fanii la ultimul joc.
Raul Rusescu: "FCSB trebuie să facă tot posibilul să câștige eventul"
În opinia lui Rusescu, FCSB își poate salva sezonul doar prin cucerirea eventului, iar fostul atacant are un mesaj și pentru suporteri.
"Nu e ușor să gestionezi momente de presiune. Să nu uităm că sunt la clubul la care presiunea e o normalitate. Asta se întâmplă în fiecare zi. Nu e ușor să facă uitată acea eliminare din cupele europene. Au nevoie de rezultate, de sprijin din partea suporterilor. În același timp, și suporterii au dreptate. Ei sunt supărați că Europa nu mai există de foarte devreme. Asta e o supărare majoră.
Partea bună e că s-au pus de acord la ceea ce înseamnă salvarea sezonului - eventul. Pentru mine, lucrurile sunt clare. Suporterii trebuie să fie lângă echipă, iar echipa trebuie să facă tot posibilul să câștige eventul", a spus Raul Rusescu, după tragerea la sorți pentru grupele Cupei României.
Bîrligea le-a cerut fanilor să nu mai înjure
FCSB a câștigat cu mari emoții meciul cu FC Botoșani, scor 3-2, în etapa cu numărul cinci. Daniel Bîrligea a marcat golul victoriei pe "Arcul de Triumf", în minutul 90+6, la practic ultima fază a jocului.
La finalul meciului, atacantul Daniel Bîrligea i-a certat pe fanii FCSB care vin pe stadion și nu sprijină echipa până la final:
"Eu sunt afectat dacă mă atacă de familie. Eu aș vrea să mă atace pe mine. Nu aș vrea ca lumea să se ia de părinți, soție și restul. Dacă vreți să mă înjurați, să spuneți, spuneți orice despre mine. Este datoria mea să răspund când lucrurile merg și chiar și când nu.
Sper să nu mai auzim înjurături și chestii urâte despre familie. Un suporter, mai ales al nostru, ar trebui să fie cu noi. Dacă nu sunteți suporteri, stați acasă, vă rog frumos! Stați pe canapea, acolo puteți înjura cât vreți. Dacă vreți, veniți să ne încurajați, să ne dați moral, nu să ne băgați în pământ. S-au zis multe despre noi. Mai multe s-au zis despre familiile noastre care nu ar trebui băgate în discuție.
Momentele grele sunt și pentru noi și pentru suporteri. Nu ne doare în șezut că nu câștigăm. Sunt zile când îți dorești, dar nu ies chestiile cum trebuie. Aici se vede suporterul adevărat care te ajută să treci prin momentul acesta", a declarat Daniel Bîrligea, după FCSB - FC Botoșani 3-2.