OFICIAL A semnat! Sepsi OSK are antrenor pentru sezonul următor

Sepsi OSK Bernd Storck Superliga Superliga
Ionuț Stoica
Data publicarii: Miercuri 22 Mai 2024, 13:38
Data actualizarii: Miercuri 22 Mai 2024, 19:46

Sepsi OSK a terminat pe locul cinci în play-off-ul Superligii României, cu 34 de puncte.

Din articol
  • Bernd Storck va rămâne pe banca formației din Sfântu Gheorghe și pentru sezonul viitor.

Se pare că oficialii celor de la Sepsi au fost mulțumiți de cum a preparat germanul echipa sezonul acesta și au ales să meargă în continuare pe mâna lui Bernd Storck.

Tehnicianul german a ajuns la cârma echipei din Covasna în noiembrie, anul trecut, după despărțirea de Liviu Ciobotariu.

În vârstă de 61 de ani, Bernd Storck semnase inițial un contract până la finalul sezonului 2023/24, cu opţiune de prelungire. Clauza a fost activată iar neamțul va rămâne pe banca tehnică a covăsnenilor minim până în 2025.

Storck a condus naţionala Ungariei timp de doi ani (2015-2017), iar apoi a pregătit echipe de club din Belgia (Mouscron, Cercle Bruges, KFC Genk, KAS Eupen şi KV Kortrijk) şi Slovacia (Dunajska Streda).

De asemenea, a fost selecţioner al naţionalei Kazahstanului, în perioada 2008-2010, precum şi secund la echipe precum VfB Stuttgart, Hertha Berlin, VfL Wolfsburg, Partizan Belgrad sau Borussia Dortmund.

Bernd Storck a debutat cu victorie pe banca celor de la Sepsi OSK, într-un meci împotriva "câinilor roșii" de la Dinamo, scor 2-1, în etapa a 18-a a Superligii României.

Comunicatul clubului

"Istoria continuă!

Antrenorul principal Bernd Storck şi-a prelungit contractul cu clubul Seps OSK până în vara anului 2025, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon", a fost mesajul postat de echipa covăsneană pe rețelele de socializare.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Sepsi OSK (@sepsi_osk_official)

 

 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!