Un jucător din Superliga a jucat pentru adversara din această seară a roș-albaștrilor și i-a avertizat pe campionii României.

Desley Ubbink, sfat pentru FCSB înaintea meciului cu Feyenoord

Desley Ubbink, mijlocașul ofensiv al celor de la Metaloglobus, fotbalistul trecut și pe la formații din România precum UTA Arad, Corvinul Hunedoara sau FC Bihor, a făcut junioratul la Feyenoord și le-a dat un sfat roș-albaștrilor înaintea jocului.

Cred că FCSB ar trebui să joace puțin mai agresiv pentru că echipelor din Țările de Jos nu le place când adversarul prestează un joc agresiv. Totuși, în opinia mea, va fi un meci foarte dificil pentru FCSB.

Cred că trebuie să ne așteptăm la foarte multe din partea suporterilor lui Feyenoord. Echipa are cei mai fanatici suporteri, aceștia fiind recunoscuți în toată lumea.

Cred că ar trebui să vă așteptați ca sectorul oaspeților să fie incendiar. Voi fi prezent la meci”, a spus Ubbink într-un scurt interviu acordat pe pagina de Instagram a lui Metaloglobus.

Ubbink a produs surpriza în Superliga României, în etapa a 13-a, când Metaloglobus a învins-o chiar pe FCSB cu scorul de 2-1. Atunci, Ubbink a înscris primul gol al celor de la Metaloglobus.