Mircea Lucescu a acuzat probleme de sănătate în ultimele luni, iar în aceste zile se află în Belgia pentru investigații suplimentare. Anterior, Răzvan Burleanu a transmis că la data de 20 februarie se va stabili clar dacă "Il Luce" va putea sta pe bancă la meciul cu Turcia, din martie, sau dacă FRF se va îndrepta către un alt selecționer.
Mihai Stoichiță: "Nu voi sta pe bancă la baraj. Cred că Mircea Lucescu va continua pentru că vrea să se califice la Mondial"
Lucescu nu s-a întors încă în țară, însă Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, transmite că selecționerul se simte bine și își dorește să califice România la Mondial. Acum, se așteaptă un anunț oficial din partea tehnicianului în vârstă de 80 de ani.
"O să vină Mircea Lucescu și o să vă spună. Este bine. Eu nu pot să spun mesajul lui. Eu nu sunt doctor. Eu atât vă spun: este bine, va veni și vedem ce hotărâre ia. Până la urmă, hotărârea îi va aparține dânsului, nu nouă.
Eu nu pot să presupun. Decât dumnealui poate să spună. Eu cred că Mircea Lucescu va continua pentru că e un luptător. Dorința lui este să se califice echipa la Mondial. Acum, este doar o presupunere. Nu e o hotărâre a mea. E hotărârea dumnealui. Sunt bucuros că e bine", a spus Mihai Stoichiță, după încheierea ședinței de la sediul FRF.
Stoichiță a exclus categoric posibilitatea ca el să fie cel care va sta pe banca României la meciul cu Turcia, programat pe 26 martie, în semifinalele play-off-ului pentru CM 2026.
"Nu, nu! Cred că rolul meu e foarte clar. Am stat o dată când era Mutu la U21 și s-au îmbolnăvit de COVID. Atunci era o situație de forță majoră, cu două zile înainte de meci. În niciun caz nu voi sta eu pe bancă. Eu am alte atribuții la Federație. În fișa postului sunt obligat dacă se întâmplă ceva cu o zi înainte de meci, două zile. Altfel, nu vă mai gândiți la treaba asta", a mai spus Stoichiță.