OFICIAL A început curățenia! FC Argeș a anunțat despărțirea de managerul sportiv, Jean Vlădoiu

FC Arges ion vladoiu Superliga Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 19 Decembrie 2022, 20:30
Data actualizarii: Luni 19 Decembrie 2022, 20:31

Piteștenii se află pe locul 11 după 21 etape în campionatul Superligii.

FC Argeș a anunțat în mod oficial că s-a despărțit de managerul sportiv, Jean Vlădoiu, în urma unui acord de reziliere stabilit pe cale amiabilă de ambele părți.

A început curățenia! FC Argeș a anunțat prima despărțire: Ion Vlădoiu nu mai e manager sportiv

„Au fost doi ani de excepție, mai ales pentru mine, care eram la prima provocare de acest gen. Am venit la FC Argeș într-un moment greu și am încercat cu toată puterea să ajut, în plan sportiv, ca echipa să-și atingă obiectivele. Din păcate, în acest sezon așteptările au fost mult mai mari, iar realizările departe de obiectivele stabilite în debutul sezonului, fapt pe care mi l-am asumat și mi-l asum și acum, la final. Din acest motiv, am considerat că este momentul să mă retrag din funcția de manager sportiv, dar să rămân același înflăcărat suporter al echipei FC Argeș. Le mulțumesc tututor colegilor și suporterilor pentru colaborare, înțelegere și susținere. Hai FC Arges!”, a spus Jean Vlădoiu, potrivit argesfc.ro.

Comunicatul oficial emis de FC Argeș

„Clubul nostru a ajuns la un acord de reziliere, pe cale amiabilă, a contractului cu managerul sportiv Ion Vlădoiu.

Clubul FC Argeș îi mulțumește pentru munca depusă în perioada petrecută la Pitești și pentru momentele frumoase trăite alături de echipă și îi dorește mult succes în următoarele provocări”, se arată în comunicatul emis de FC Argeș pe site-ul oficial al clubului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!