A câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua București, dar o subestimează pe FCSB: „Publicul nu dorește asta”

FCSB FCSB - Anderlecht Steaua Bucuresti Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 13 Septembrie 2022, 16:51
Data actualizarii: Marti 13 Septembrie 2022, 16:57

Adrian Bumbescu, câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua București, a vorbit despre FCSB.

FCSB a pierdut cu West Ham, scor 1-3, pe London Stadium și va disputa următoarea partidă din grupele Conference Leagu cu Anderlecht, joi, de la ora 22:00, în direct pe PRO TV, VOYO și LIVE VIDEO pe www.sport.ro.

Adrian Bumbescu, un fost fundaș central care a reușit să-și adjudece Cupa Campionilor Europeni în anul 1986 cu Steaua București, a vorbit despre faptul că FCSB trebuie să arate un alt joc cu Anderlecht.

Bumbescu: „Joacă un fotbal stereotip”

„Fotbalul nostru este în mare cădere, echipe slabe. Cum ieșim afară, cum luăm bătăi peste bătăi. În perioada aceea am dominat vreo șase ani fotbalul. Am avut conducători buni, așa am putut.

Noi aveam o concepție bună, eram maturi în gândire, eram profesioniști. Mergeam la turnee unde dădeam peste echipe puternice. Lăsam la o parte problemele din țară. Nu eram așa bogați. La finala Cupei am primit un ARO, care avea rugină.

FCSB-ul nu trece printr-o perioadă bună, au o echipă bună, dar trebuie și motivație. De la meci la meci joacă un fotbal stereotip. Dacă merg cu aceeași atitudine cu Anderlecht, e posibil să se întâmple ceva ce publicul nu dorește.”, au fost cuvintele lui Adrian Bumbescu, potrivit Digi Sport.

Programul lui FCSB în grupele Conference League:

  • Runda 2: 15 septembrie, 22:00: FCSB - Anderlecht
  • Runda 3: 6 octombrie, 19:45: Silkeborg - FCSB
  • Runda 4: 13 octombrie, 22:00: FCSB - Silkeborg
  • Runda 5: 27 octombrie, 19:45: Anderlecht - FCSB
  • Runda 6: 3 noiembrie, 22:00: FCSB - West Ham
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!