„Vrem să câștigăm Champions League!” Starul lui Inter, mesaj superb pentru Cristi Chivu: „Nu există un moment mai greu”

„Vrem să câștigăm Champions League!” Starul lui Inter, mesaj superb pentru Cristi Chivu: „Nu există un moment mai greu” Serie A

Starul lui Cristi Chivu de la Inter a transmis că vrea să câștige UEFA Champions League.

Cristi Chivu este, fără doar și poate, cel mai bine cotat antrenor român al momentului. Tehnicianul a preluat banca tehnică a Interului în stagiunea precedentă, iar în primul an a reușit să triumfe atât în Serie A, cât și în Coppa Italia.

Yann Bisseck visează la trofeul UEFA Champions League

Dacă pe plan intern lucrurile au funcționat excelent, fanii lui Inter rămân cu regretul din UEFA Champions League. Formația din Milano a fost eliminată în play-off-ul de anul trecut de către revelația Bodo/Glimt.

Yann Bisseck este unul dintre cei mai bine cotați jucători din lotul echipei, iar acesta a mărturisit că obiectivul său cel mare este să câștige UEFA Champions League.

„Am 25 de ani, mulți fundași centrali la această vârstă nu sunt încă la acest nivel, poate ajung la perioada de vârf la 28 de ani. Cred că mă descurc bine, încerc să mă perfecționez. Consider că suntem cei mai puternici din Italia, dar este mereu ușor de vorbit: trebuie să demonstrăm pe teren că suntem cei mai buni.

Iar apoi, până la urmă: trebuie să câștigăm Champions League, nu? Pot o spun, vrem să câștigăm Champions League, am fost aproape de două ori. Mă rog, o dată (râde, n.r.). Știm că suntem puternici și că putem merge până la capăt în această competiție. Sper că vom mai avea o șansă”, a declarat Yann Bisseck, potrivit Tuttomercatoweb.

  • Cristi Chivu

Mesaj superb pentru Cristi Chivu

Întrebat despre antrenorul său, Yann Bisseck a mărturisit că acesta a făcut o treabă extraordinară, iar fiecare jucător de la Inter se simte grozav. Fundașul german a amintit și de momentul greu în care Chivu a preluat echipa, contextul fiind după o finala UEFA Champions League pierdută la scor, 0-5 cu PSG.

„A făcut o muncă grozavă. Nu există un moment mai greu să preiei echipa decât cel în care a preluat-o el. Până la urmă suntem aceeași echipă, nu știu dacă mai ofensivă, dar suntem foarte constanți”, a mai spus Yann Bisseck.

  • 50 de milioane de euro este cota lui Yann Bisseck
  • 108 meciuri, nouă goluri și nouă pase decisive a adunat fundașul la Inter
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!