OFICIAL Să tot pariezi! Decizia-șoc luată de Juventus Torino în cazul lui Nicolo Fagioli, suspendat în scandalul pariurilor sportive

Nicolo Fagioli Juventus Torino pariuri sportive suspendare Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 15 Noiembrie 2023, 11:25
Data actualizarii: Miercuri 15 Noiembrie 2023, 11:30

Clubul din Serie A a anunțat pe site-ul oficial ultima măsură cu privire la internaționalul italian.

Internaţionalul italian Nicolo Fagioli şi-a prelungit marţi contractul cu Juventus până în 2028, în timp ce ispăşeşte o suspendare de şapte luni pentru pariuri sportive.

"Juventus are plăcerea de a anunţa că contractul lui Nicolo Fagioli a fost reînnoit până la 30 iunie 2028", a anunţat clubul din Serie A într-un comunicat.

Mijlocaşul în vârstă de 22 de ani, una dintre marile speranţe ale fotbalului italian, ar urma să câştige 1,5 milioane de euro pe sezon, potrivit presei italiene.

Suspendat, Nicolo Fagioli ar mai putea juca doar în ultima etapă din Serie A

Teoretic, Fagioli poate juca din nou de acum până la finalul sezonului, meciul din etapa a 38-a şi ultima a campionatului fiind programat pe 26 mai, la o săptămână după ce expiră suspendarea sa.

Italianul a fost suspendat de Federaţia Italiană de Fotbal în octombrie pentru pariuri la meciuri, dar niciodată la cele ale lui Juventus sau Cremonese, unde a fost împrumutat un sezon.

Sentinţa iniţială de 12 luni a fost redusă la şapte, deoarece jucătorul a cooperat cu anchetatorii şi a acceptat să urmeze un program de tratament pentru combaterea dependenţei de jocurile de noroc.

news.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!