Paulo Dybala a decis unde va juca în sezonul următor! Gazzetta dello Sport anunță: "Acord de principiu"

Paulo Dybala Giuseppe Marotta Inter Milano juventus Serie A Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 08 Iunie 2022, 22:51
Data actualizarii: Miercuri 08 Iunie 2022, 22:51

Paulo Dybala (28 de ani) își încheie contractul cu Juventus pe 30 iunie, iar argentinianul a decis să părăsească formația torineză după șapte ani.

După ce Dybala a anunțat public că va părăsi Juventus, în presa internațională au apărut mai multe posibile destinații pentru "La Joya", însă favorită pentru transferul argentinianului este chiar rivala torinezilor, Inter Milano.

Paulo Dybala, acord cu Inter

Jorge Antun, impresarul lui Dybala, a mers astăzi la sediul lui Inter, unde a avut o întâlnire cu președintele Giuseppe Marotta, iar în cele din urmă s-a ajuns la un acord de principiu pentru transferul atacantului, anunță Gazzetta dello Sport.

Agentul le-ar fi transmis celor de la Inter că este de acord cu propunerea făcută: trei ani de contract pentru Dybala, un al patrulea opțional și un salariu anual net de 6 milioane de euro, la care se pot adăuga bonusuri de performanță.

Publicația italiană scrie că Inter este și prioritatea lui Paulo Dybala, care a refuzat să intre în negocieri cu formații precum Sevilla, Borussia Dortmund sau Newcastle.

Paulo Dybala ar urma să fie primul transfer făcut de Inter în această vară. În schimb, formația lui Simone Inzaghi l-a pierdut deja pe Ivan Perisic, care a preferat să nu își prelungească înțelegerea și să semneze cu Tottenham.

Dybala și-a început cariera în țara natală, la Instituto AC, de unde a fost vândut în 2012, la Palermo, pentru aproape 12 milioane de euro. Trei ani mai târziu, argentinianul a făcut pasul la Juventus, în schimbul sumei de 41 de milioane de euro.

În cei șapte ani petrecuți la Juventus, Dybala a jucat în 293 de meciuri, a marcat 115 goluri, a oferit 48 de pase decisive și a câștigat 12 trofee, inclusiv cinci titluri în Serie A.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!