Campioana Italiei s-a impus cu 4-1 în fața celor de la Monza, pe „Giuseppe Meazza”, iar unul dintre oamenii decisivi ai partidei a fost Andy Diouf.
Mijlocașul francez a fost desemnat MVP-ul meciului după ce a oferit două pase decisive. Diouf a contribuit la golurile lui Zielinski și Pio Esposito, ultimul fiind unul spectaculos, marcat cu călcâiul.
Ce a spus Andy Diouf la flash-interviu despre Cristi Chivu
Diouf a fost folosit de Chivu în banda dreaptă, deși postul său obișnuit este în centrul terenului. La finalul partidei, francezul a explicat că se simte foarte bine în noul rol.
„(n.r - Rezultatele ideii nebunești a lui Chivu de a te pune să joci pe dreapta au dat roade) Pentru moment mă simt bine. Am muncit mult în această vară, pentru că nu este ușor să schimbi poziția. Am calități pentru a juca în centru, dar și în dreapta. Cel mai important este să dau totul pe teren”, a declarat Diouf.
Mijlocașul a avut și un mesaj pentru Chivu și echipa sa, după ce tehnicianul român a declarat că Inter este formația care trebuie învinsă în noul sezon.
„(n.r - Chivu a spus că Inter este echipa de învins, ești de acord?) Sigur. Inter a câștigat Scudetto și Cupa Italiei. Avem încredere, dar trebuie să ne demonstrăm forța în fiecare meci, pentru că niciodată nu este ușor”, a transmis Diouf.
Evaluat la 20 de milioane de euro, Andy Diouf a ajuns la Inter în vara lui 2025. De atunci, francezul a bifat 30 de apariții pentru nerazzurri și a înscris patru goluri. Cele două pase decisive oferite împotriva lui Monza au fost primele în tricoul formației de pe „Giuseppe Meazza”.