Nesta, Maldini, Cafu? „Vreau să facem ca ei”. Care este planul lui AC Milan pentru sezonul viitor

AC Milan Champions League scudetto Tomori Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 27 Iulie 2022, 18:04
Data actualizarii: Miercuri 27 Iulie 2022, 18:10

AC Milan și-a întărit bine ofensiva în această perioadă de mercato.

Rossoneri l-au adus pe atacantul Divock Origi gratis de la Liverpool și au plătit 4.5 milioane de euro pe Junior Messias, extrema dreapta de la Crotone. AC Milan l-a prezentat și fundașul lateral Alessandro Florenzi, venit pentru 2.7 milioane de euro de la AS Roma și i-au bucurat pe Luca Stanga și Andreas Jungdal cu șansa de a fi prezenți la echipa mare a clubului.

Cu toate acestea, "diavolii" sunt pregățiti să facă show în noua stagiune a campionatului și, de ce nu, să reușească și pe plan extern în Champions League. AC Milan a câștigat Scudetto în sezonul recent încheiat și vor evolua direct în grupele Ligii Campionilor, trofeu pe care l-au câștigat de 11 ori de-a lungul istoriei sale.

Tomori: „Vrem să facem ca Nesta, Maldini, Stam, Cafu”

Fikayo Tomori, fundașul central de top al lui AC Milan, cotat la 50 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, a oferit o declarație "marcă înregistrată", unde a vorbit despre noul sezon și ce își dorește să facă cu Rossonerii.

„Sunt un fundaș, i-am văzut pe Nesta, Maldimi, Stam, Cafu... Toți au fost foarte puternici. Țin minte finalele în Atena, Manchester și chiar Istanbul. Știu că acest club este special, mai ales în Champions League. Noi suntem tineri, dar acum avem un pic mai multă experiență și ne-am dori să facem ce au făcut și ei”, au fost cuvintele lui Tomori pentru La Gazzetta dello Sport, citate de Tuttomercatoweb.

Când a câștigat AC Milan Champions League ultima dată

AC Milan și-a adjudecat trofeul Ligii Campionilor ultima oară în 2007, pe 23 mai. Atunci, Rossonerii au evoluat împotriva lui Liverpool, care îi bătuseră în 2005 în finala de groază încheiată 3-3, pe care au pierdut-o la loviturile de departajare.

Milan a reușit să treacă de Liverpool cu 2-1, pe Stadionul Olimpic din Atena. Inzaghi a deblocat tabela în minutul 45 și a majorat cu opt minute înainte de fluierul final al arbitrului, securizând victoria echipei de pe San Siro, chiar dacă Kuyt redusese diferența în minutul 89. Argentinianul a fost desemnat omul meciului și a reușit să o răzbune pe Milan în fața "cormoranilor" englezi.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!