Deși mulți au privit cu reticență numirea lui Chivu pe banca nerazzurrilor, antrenorul român a reușit să impresioneze.
Giuseppe Marotta: ”Dacă nu aș fi avut curaj să-l numesc pe Chivu, mi-ar fi părut rău!”
Inter ocupă primul loc în Serie A, cu 24 de puncte, la egalitate cu AS Roma, iar în faza principală Champions League, echipa antrenorului român este pe locul trei, cu 12 puncte, la egalitate cu primele două clasate, Bayern Munchen și Arsenal.
Înainte ca Cristi Chivu să ajungă pe banca echipei, s-a vehiculat că Jose Mourinho ar putea reveni pe banca tehnică a italienilor. Giuseppe Marotta, președintele lui Inter, a vorbit despre această variantă și a explicat de ce l-a ales pe antrenorul român.
”Mă mir că oamenii au fost surprinși de talentul lui Cristi Chivu. L-am ales pentru că reprezintă valori importante.
Am avut curajul de a merge împotriva curentului, chiar și la nivel mediatic. Unii chiar îl menționau pe Mourinho, ceea ce, cu tot respectul… Dacă nu aș fi avut curaj, mi-ar fi părut rău”, a spus Giuseppe Marotta, conform TuttoMercatoWeb.