Meciul a fost marcat de eliminarea controversată a lui Pierre Kalulu, iar antrenorul român Cristian Chivu a fost criticat de o parte a presei din Peninsulă.

Momentul care a schimbat partida s-a produs în minutul 42, când Kalulu a văzut cartonașul roșu după un fault asupra lui Alessandro Bastoni. Până atunci, meciul fusese echilibrat. 

La final, Chivu a comentat faza eliminării și a sugerat că decizia a fost influențată de imprudența jucătorului: „Este o atingere ușoară, dar un jucător care are galben trebuie să fie mai atent. În anumite situații trebuie să-ți ții mâinile acasă”, a explicat tehnicianul român.

Massimo Moratti l-a comparat pe Chivu cu Jose Mourinho

În apărarea lui Chivu a sărit fostul mare patron al clubului, Massimo Moratti, omul care a condus Inter timp de aproape două decenii. Acesta l-a comparat pe român cu legendarul antrenor Jose Mourinho, cel care a adus tripla istorică pe San Siro în 2010.

„Chivu îmi amintește de Mourinho. VAR a complicat fotbalul. Juventus se plânge? Mi se pare că au exagerat puțin protestele”, a declarat Moratti, la RadioRai.

Grație acestui succes dramatic, Inter s-a distanțat în fruntea clasamentului din Serie A, cu 61 de puncte. În spate se află AC Milan, cu 53 de puncte, urmată de Napoli (50), AS Roma (47), Juventus (46) și Como 1907 (42).