„Nerazzurrii” ocupă în acest moment primul loc în Serie A, cu 69 de puncte. Inter are un avans de șase puncte față de rivala AC Milan, în timp ce SSC Napoli completează podiumul, cu 62 de puncte.
Javier Zanetti: „Planul este să continuăm cu Chivu pentru mult timp”
Prezent la evenimentul „Operation Nostalgia” de la Roma, vicepreședintele clubului, Javier Zanetti, a vorbit despre lupta pentru titlu și despre proiectul început alături de tehnicianul român.
„Există o luptă cu alte echipe care vor să câștige campionatul, la fel ca noi, dar noi credem în acest obiectiv. Am început o muncă foarte bună cu Cristi Chivu în acest sezon. Acum mai sunt opt finale și sperăm să ajungem la final în cea mai bună formă”, a declarat Zanetti pentru Sportitalia.
Oficialul lui Inter a confirmat și faptul că echipa are încredere totală în antrenorul român, în ciuda criticilor apărute în ultima perioadă.
„Planul este să continuăm cu Chivu pentru mult timp. Este primul lui sezon, suntem încă în cursă pe două fronturi și avem încredere în munca băieților”, a adăugat Zanetti.
După pauza internațională, Inter Milan revine pe teren duminică, 5 aprilie, de la ora 21:45, când va primi vizita celor de la AS Roma, în etapa #31 din Serie A.