Cristiano Ronaldo continua sa sparga recorduri si se distreaza la maximum in timp ce face asta!
Chiar inainte sa implineasca 36 de ani, Cristiano a urcat pe primul loc in topul istoric al marcatorilor din fotbal. Cu reusita din meciul cu Sassuolo, castigat de Juve cu 3-1, Ronaldo l-a egalat pe cehul Josef Bican. Cei doi sunt pe primul loc in istoria fotbalului, ambii cu cate 759 de goluri, la doua deasupra lui Pele.
Ronaldo mai are nevoie de o reusita pentru a incepe sa puna distanta fata de numele uriase din top. Portughezul a ajuns deja la 15 goluri marcate in acest sezon si nu pare sa aiba de gand sa se opreasca aici. Ronaldo e primul fotbalist din lume care a marcat cel putin 15 goluri intr-un campionat de top in fiecare dintre ultimele 15 sezoane!
Ronaldo a ajuns la 759 de goluri in 1037 de meciuri. Josef Bican, cehul cu care imparte primul loc, a facut-o in 495 de jocuri, insa intr-o cu totul alta perioada a fotbalului mondial. Performanta lui Bican, care a jucat la nivel international atat pentru Austria, cat si pentru Cehoslovacia, a fost realizata intre 1931 si 1955, perioada in care a jucat la Rapid Vienna, Admira, Slavia Praga, FC Vitkovice, Hradec Kralove si Dynamo Praga.