După finala catastrofală de la finalul lui mai, 0-5 cu PSG, conducerea din Milano l-a înlocuit pe banca tehnică pe Simone Inzaghi cu Cristi Chivu, fost câștigător de UEFA Champions League ca jucător cu Inter.
Antrenorul român a debutat la cârma ”nerazzurrilor” miercuri, la Campionatul Mondial al cluburilor. Inter a remiza tcu Monterrey, scor 1-1, pe ”Rose Bowl” din Pasadena, California.
Înțepături după numirea lui Cristi Chivu la Inter: ”Lipsește logica! Nu am înțeles această decizie”
Daniele Adani (50 de ani), fost internațional italian cu cinci prezențe la prima reprezentativă, nu își explică numirea lui Chivu la Inter. El susține că Inter a fost lipsită de logică atunci când l-a adus înlocuitorul lui Inzaghi la Milano.
”Nu am înțeles această alegere. Alegerea ar trebui să fie rezultatul unui parcurs, al unei viziuni clare. Ori pornești de la un proiect și cauți profilul potrivit, ori ai un antrenor în minte și construiești în jurul lui.
Sincer, nu am înțeles această decizie. Nu pun la îndoială calitatea lui Chivu, care pare serios, competent, pasionat și bine integrat în mediul 'nerazzurri', dar, după părerea mea, lipsește un parcurs logic și împărtășit”, a spus Adani, potrivit Parma Live.
Pentru Inter urmează meciul cu Urawa în a doua etapă din faza grupelor de la Mondialul Cluburilor. Partida din Grupa E va avea loc sâmbătă seară, de la 22:00, ora României, și va putea fi urmărită în direct pe VOYO și la Pro TV.