"Încă sunt Dumnezeu, încă sunt numărul unu". Revenire cu stil pentru Zlatan Ibrahimovic: ce a declarat despre AC Milan

AC Milan Serie A Zlatan Ibrahimovic Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 08 Februarie 2023, 20:21
Data actualizarii: Miercuri 08 Februarie 2023, 20:35

Zlatan Ibrahimovic a împlinit în octombrie 41 de ani, iar în primăvara anului trecut a fost operat la ligamentul încrucișat, la piciorul drept.

Revenirea atacantului suedez era programată pentru începutul lunii martie, însă recuperarea a mers foarte bine, iar fotbalistul e pregătit să facă parte din locul lui AC Milan pentru confruntarea din campionat, de pe 10 februarie, cu Torino. 

Presa din Italia a dezvăluit că fotbalistul nu mai suportă perioada de criză prin care trece AC Milan și speră să ajute la revenirea echipei într-o formă mai bună, pentru dubla cu Tottenham. 

Într-un interviu acordat pentru SportMediaset, Zlatan Ibrahimovic a vorbit despre revenirea sa, dar și despre situația critică prin care trece echipa.

"Încă sunt Dumnezeu, încă sunt numărul unu. Am revenit și am schimbat muzica. Vreau să realizez multe lucruri, să recuperez ce am pierdut în cele 7-8 luni. Echipa este în criză? Nu sunt îngrijorat, sunt momente normale într-un sezon. Trebuie să vorbim și să ne arătăm valoarea pe teren. 

Dacă nu eram criticați, înseamnă că nu eram în top. M-au criticat timp de 25 de ani, pentru că sunt numărul unu", a declarat Zlatan Ibrahimovic.

Zlatan Ibrahimovic vrea să rămână la Milano 
 

 Zlatan Ibrahimovic nu a anunțat oficial dacă-și va prelungi contractul cu AC Milan și din iunie 2023. Cu toate acestea, superstarul a precizat că va continua să locuiască în Milano.

"Îmi place Milano și sunt fericit aici. Este a doua mea casă. Așa că aș putea rămâne să locuiesc aici după retragerea din fotbal", a spus Zlatan, pentru RAI 1, la finalul lui decembrie 2022. 

De-a lungul carierei, Zlatan Ibrahimovic a evoluat pentru Malmo, Ajax, Juventus, Inter Milano, Barcelona, AC Milan, PSG, Manchester United, LA Galaxy. Pentru naționala Suediei a bifat 121 de prezențe și a marcat 62 de goluri.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!