Inter este lider în Serie A, cu 67 de puncte din 27 de meciuri, cu 10 puncte avans față de AC Milan, și se pregătește pentru derby-ul capitalei lombarde, Derby della Madonnina, care va avea loc duminică, 8 martie, de la ora 21:45, LIVE TEXT pe Sport.ro.

Cum l-a numit Fabio Galante pe Cristi Chivu înainte de Derby della Madonnina

Înainte de meci, fostul fundaș al „nerazzurrilor” Fabio Galante a avut cuvinte de laudă pentru antrenorul român. 

„Chivu? Am făcut cursul de antrenori cu el la Coverciano. E un tip inteligent. Oricine l-a ales știa că poate să se descurce în acest campionat. Nu a dat peste cap munca excelentă a lui Simone Inzaghi. A adus idei noi, precum o linie defensivă mai avansată și rotații importante”, a declarat Galante pentru Corriere della Sera.

„Cel mai important este că s-a câștigat respectul jucătorilor și atmosfera în vestiar este pozitivă”, a mai adăugat Galante, fost component al lui Inter între 1996 și 1999, câștigător al Cupei UEFA în 1998.

După derby-ul cu A Milan, băieții lui Chivu se vor duela cu Atalanta în etapa #29 din Serie A. Cele două formații vor da piept sâmbătă, 14 martie, nu mai devreme de ora 16:00.