Cristi Chivu, întrebat frontal: "Să zicem că iei titlul, ce vei face?"

Cristi Chivu, întrebat frontal: "Să zicem că iei titlul, ce vei face?" Serie A

Cristi Chivu se pregătește de sprintul final alături de Inter Milano în lupta pentru Scudetto.

Cu 7 etape rămase de disputat din Serie A, Inter este lider, cu 72 de puncte, 7 deasupra lui Napoli și 8 peste AC Milan. "Nerazzurrii" au încheiat seria negativă de 4 meciuri consecutive fără victorie, după ce au câștigat clar meciul cu AS Roma din weekend, scor 5-2.

Cristi Chivu, interviu pentru Sky cu 7 etape înainte de finalul sezonului cu Inter

La câteva zile după victoria cu AS Roma, Cristi Chivu a stat de vorbă cu jurnaliștii de la Sky, care l-au întrebat, printre altele, care a fost cea mai mare provocare cu care s-a confruntat în primul său sezon la Inter.

"Să încerc să fiu eu însumi. Am reușit, deși aveam posibilitatea să îmi pun diverse măști. Am ales să am puterea și curajul de a rămâne cine sunt eu, fără să mă pierd. Din punct de vedere profesional m-am îmbunătățit enorm", a răspuns Chivu.

Întrebat dacă există vreun meci din acest sezon pe care și-ar dori să îl rejoace, tehnicianul lui Inter a răspuns scurt: "Nu. Eu mereu privesc către următorul joc".

Chestionat pe marginea detaliilor care vor face diferența în lupta pentru titlu, Chivu a răspuns din nou scurt: "Curajul, personalitatea și dorința de a domina".

Pe final, Chivu a fost întrebat ce va face dacă va câștiga titlul cu Inter în primul său sezon plin ca antrenor în Serie A sau dacă are vreo superstiție.

"Nu, nu sunt superstițios și nu fac astfel de promisiuni. Eu cred în muncă", a replicat Chivu.

Gazzetta dello Sport: Cristi Chivu va semna prelungirea cu Inter în iunie

În ediția de miercuri, Gazzetta dello Sport a anunțat cu certitudine că Inter îi va prelungi contractul lui Cristi Chivu cu încă un sezon, până în iunie 2028.

Ziarul italian a scris că discuțiile dintre cele două părți nu au început încă, însă "nu există nicio îngrijorare", iar noua înțelegere ar urma să fie semnată după finalul sezonului, undeva în luna iunie.

Gazzetta a explicat și de ce Inter nu vrea să amâne mai mult prelungirea înțelegerii lui Chivu: "E un pas necesar. Niciodată nu s-a mai întâmplat ca un antrenor campion să se prezinte în cantonamentul de vară cu un contract care să expire peste doar câteva luni".

Pe lângă aspectul referitor la contractul antrenorului, conducerea lui Inter și Cristi Chivu vor pune la punct strategia de transferuri din vară. Aproximativ 40 de milioane de euro ar urma să fie bugetul pentru achiziții, însă ar putea crește semnificativ dacă jucători precum Alessandro Bastoni, Denzel Dumfries, Davide Fratessi sau Luis Henrique vor fi vânduți.

Gazzetta dello Sport prezintă și câteva dintre țintele pe care Inter le-ar fi stabilit deja pentru mercato din vară: portarul Guglielmo Vicario (Tottenham), fundașul Marco Palestra (Atalanta, împrumutat acum la Cagliari), mijlocașul central Manu Kone (AS Roma) sau extrema dreaptă Moussa Diaby (Al Ittihad).

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!