Cristi Chivu e în centrul atenției în Italia, după ce presa din Peninsulă a scris că ar putea deveni noul antrenor al lui Inter Milano, echipa alături de care a cucerit trofeul Ligii Campionilor în 2010. Mutarea ar urma să aibă loc în cazul în care Simone Inzaghi pleacă la Al Hilal, așa cum anunță tot mai multe surse din Italia.

Cristi Chivu, antrenor la Inter? Reacția antrenorului

Întrebat despre interesul nerazzurrilor, Chivu a evitat să confirme sau să infirme zvonurile și a oferit un răspuns diplomatic. 

„Am pus pasiune și angajament în toate orele dedicate clubului și echipei. Nu am avut timp să mă gândesc la viitor, am rămas concentrat doar pe obiectivul de a salva echipa de la retrogradare”, a spus fostul căpitan al naționalei României în conferința de presă dinaintea meciului cu Atalanta.

Parma, echipa antrenată de Chivu, se luptă să rămână în Serie A. Cu 33 de puncte, se află pe locul 16, la două lungimi deasupra zonei retrogradării. 

În ultima etapă, formația românului joacă un meci crucial cu Atalanta, iar un pas greșit poate duce echipa direct în Serie B sau chiar la un baraj pentru supraviețuire.

Chivu, care nu va fi pe bancă după ce a fost eliminat în remiza cu Napoli (0-0), va privi confruntarea decisivă din tribună. Meciul Parma – Atalanta e programat duminică, 25 mai, de la ora 21:45 și poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe Sport.ro.