Genoa, echipa patronată de Dan Șucu la care joacă Nicolae Stanciu, are parte de un reviriment sub comanda noului antrenor Daniele De Rossi. A ajuns la 5 meciuri consecutive fără eșec în Serie A și a ieșit din zona locurilor retrogradabile, fiind acum pe 15.
Fabio Capello, despre duelul De Rossi - Chivu: "E clar că la Inter e misiunea mai dificilă"
De partea cealaltă, Inter, echipa lui Cristi Chivu, are nevoie de o victorie pentru a rămâne aproape de primele clasate AC Milan și Napoli.
În ziua meciului, Gazzetta dello Sport a publicat un interviu cu Fabio Capello. Antrenorul care a cucerit 5 titluri în Serie A i-a comparat pe cei doi tineri antrenori, Daniele De Rossi și Cristi Chivu, foști colegi la AS Roma.
"În cine mă regăsesc mai mult? Chivu și De Rossi sunt doi antrenori care știu să treacă prin situații dificile, iar asta e foarte importante. De asemenea, știu cum să transmită corect anumite lucruri echipei. Sunt două lucruri la care și eu m-am priceput.
Dacă ne uităm la valorile celor două cluburi, e clar că la Inter este o misiune mai dificilă. Chivu a ajuns la o echipă cu greutate dacă ținem cont de suporteri, de istorie, dar mai ales de performanțele recente, care sunt foarte greu de menținut. De parte cealaltă, nu lipsește presiunea nici de la De Rossi, însă este diferită. Unul nu are voie să piardă meciuri, pe când celălalt trebuie să se mențină în prima ligă, dar își permite să piardă contra granzilor", a spus Capello.