Inter Milano arată excelent după 11 etape. Formația lui Cristi Chivu este lider în Serie A, la egalitate cu AS Roma, dar peste echipa lui Gasperini datorită golaverajului. Opt victorii, trei înfrângeri, zero remize, un start solid pentru un antrenor aflat în primul său sezon complet pe banca unui gigant.
Urmează primul „Derby della Madonnina” din era Chivu, duminică, 23 noiembrie, de la 21:45. Iar înaintea marelui duel, Cesare Prandelli a reacționat ferm la criticile apărute în primele etape.
Cesare Prandelli, mesaj țintit spre „dușmanii” lui Chivu: „Credeți că Marotta nu știa?”
Fostul selecționer al Italiei, acum director tehnic al naționalei, a declarat pentru Libero, citat de FCInter1908: „Mesajul meu e pentru cei care l-au criticat pe Chivu după două meciuri mai slabe. Credeți că Marotta ar fi dat un asemenea colos pe mâna unui antrenor în care nu crede? Proiectul merge exact cum trebuie.”
„E normal. Fiecare antrenor propune fotbalul în care crede. Chivu nu e doar bun la comunicare, cum tot aud. Inter se schimbă tactic cu cap și consecvență”,a continuat italianul.
Prandelli a condus echipe precum Atalanta, Lecce, Verona, Venezia, Parma, Roma, Fiorentina, Galatasaray, Valencia, Al-Nasr și naționala Italiei. Cel mai mare succes l-a avut cu „Squadra Azzurra”, pe care a dus-o în finala EURO 2012.