Ce onoare! Titlul primit de Cristi Chivu în Italia, chiar înainte de Inter - Milan

Ce onoare! Titlul primit de Cristi Chivu în Italia, chiar înainte de Inter - Milan Serie A

Antrenorul Cristi Chivu este din ce în ce mai apreciat de specialiștii din Italia, chiar dacă are experiență de sub un an la nivel de seniori.

Antrenorul Cristi Chivu este din ce în ce mai apreciat de specialiștii din Italia, chiar dacă are experiență de sub un an la nivel de seniori.

Chivu a preluat echipa imediat după plecarea lui Simone Inzaghi în urma unui sezon în care s-au ratat toate obiectivele, iar rezultatele din această primă parte a sezonului sunt foarte bune: Inter este lider în grupa unică din Champions League, iar cu o victorie în derby-ul cu AC Milan (duminică, 21:45) ar reveni pe primul loc și în Serie A.

Fernando Orsi: "Chivu, cel mai bun antrenor din Serie A după Italiano"

Chiar înaintea derby-ului cu AC Milan, Chivu a primit laude și din partea lui Fernando Orsi (66 de ani), fostul portar de la Lazio și Parma. Actualul comentator de la Sky îl consideră pe român al doilea cel mai bun tehnician din Serie A, după Vincenzo Italiano, cel care pregătește Bologna.

"Chivu cred că este cel mai bun antrenor din Serie A după Italiano. Îl consider atât de bun pentru că a reușit să se conecteze imediat cu echipa după ce s-a întâmplat în sezonul trecut.

Chivu a reușit să gestioneze cu calm situația, nu a ridicat tonul și a comunicat foarte bine, unind un grup care părea aflat într-o degringoladă totală. Iar acum se văd rezultatele", a spus Orsi, la Sky.

Cristi Chivu, înainte de Inter - AC Milan: „Fotbalul e un nenorocit atât de mare”

Cristi Chivu a fost întrebat despre punctele tari și slăbiciunile lui Inter și a oferit un răspuns în stilul caracteristic.

„Până vine Crăciunul, sperați să înțelegeți complet punctele forte și slăbiciunile echipei dumneavoastră, sau deja le-ați identificat pe toate?”.

„Fotbalul e un nenorocit atât de mare încât se schimbă de la duminică la duminică. Eu prefer să o iau meci cu meci, pentru că doar atât poate fi în controlul meu deplin.

Dacă mă gândesc prea departe în viitor, nu fac decât să-mi irosesc energia. Iar când rămân fără energie, îmi pierd și luciditatea, iar asta mă face să devin trist. Și n-aș vrea ca băieții mei să mă vadă trist”, a spus Cristi Chivu înaintea meciului cu AC Milan.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!