GALERIE FOTO România - Muntenegru, prefațat de un fost selecționer al reprezentativei de handbal. "La fotbal le dă o săptămână pauză că spun că-s obosiți"

Romania - Muntenegru Handbal Radu Voina Handbal
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 14 Noiembrie 2022, 18:02
Data actualizarii: Luni 14 Noiembrie 2022, 18:29

România - Muntenegru e marți, de la 19:00, în grupele principale de la EHF Euro 2022.

România trebuie să câștige meciul cu Muntenegru de marți, LIVE TEXT pe sport.ro de la ora 19:00, pentru a spera în continuare la o calificare în semifinalele EHF Euro 2022.

”Muntenegru este o echipă de bătut. Cu pregătire serioasă și concentrare, ne putem arăta valoarea întregii echipe. Hai România!”, a postat Federația Română de Handbal pe pagina oficială de Facebook.

Radu Voina, campion mondial și fost selecționer al naționalei feminine, a 

“M-am uitat pe clasament. Eu sunt ardelean, mai cumpătat, mai liniștit. Chiar dacă bucuria și senzația asta există, eu sunt mai interiorizat. Suntem pe ultimul loc cu două puncte. Sigur, că deja visăm, e stilul românesc. De ce nu stăm liniștiți?

1. Franța - 6p (3 meciuri)

2. Muntenegru - 4p (3 meciuri)

3. Spania - 3p (4 meciuri)

4. Olanda - 3p (4 meciuri)

5. Germania - 2p (3 meciuri)

6. România - 2p (3 meciuri)

Să dea bunul Dumnezeu să ne ajute, că ne-a dat semnale că ne iubește încă, și să se întâmple. Dar la noi totul e minunat, s-au aliniat astrele, dar mai trebuie să câștigăm și noi. Suntem la mâna noastră, dar stai că avem meci mâine care este greu de tot și după încă un meci cu Germania. Eu niciodată n-am fost cu aceste calcule. Trebuie să câștigăm noi prima dată.

Ceea ce se întâmplă cum este presiune negativă pusă pe umerii lor. Ele oricum își pun presiune pentru orice, mai vine și federația care zice că vrea medalie și tu nu ești de medialie.

Acum că s-au întâmplat rezultatele, trebuie gestionată extrem de bine situația asta. Noi am jucat vineri și mai jucăm marți. Am aflat că în grupele principale trebuie ca fiecare echipă să aibă 3 sau 4 zile libere, acum așa s-a nimerit. Muntenegru a jucat ieri și joacă mâine cu noi, teoretic ar trebui să fie un pic mai obosite, chiar dacă Franța le-a bătut cum le-a bătut, a fost un efort pe echipă și jucătoare.

Dacă ai mai multe zile libere, te poate scoate din ritmul obișnuit. La handbal, comparativ cu fotbalul, zic eu, efortul este de nemăsurat, pentru că este efort intensiv, atac-apărare, se joacă în ritm infernal. La fotbal le dă o săptămână pauză că spun că-s obosiți.

Astea trei zile s-ar putea să fie bune, s-ar putea să nu fie bune. Muntenegru e echipă bătăioasă, au în sânge lupta, nu cedează niciodată, sunt unite”, a declarat Radu Voina, potrivit Sport Total FM. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!