Comitetul Executiv al Federaţiei Europene de Handbal (EHF) a decis să menţină sistemul de cote şi invitaţii pentru noul format al Ligii Campionilor la masculin, extinsă la 24 de echipe începând cu sezonul viitor, iar România are asigurat un loc, a anunţat EHF luni, după cum scrie AFP.
Campioana din Liga Zimbrilor are locul asigurat în Champions League.
Federaţiile clasate pe primele zece locuri, pe baza rezultatelor cluburilor lor pe parcursul a trei sezoane, vor avea un loc garantat.
Pentru sezonul 2026-2027, pe baza performanţelor din 2022 până în 2025, acestea sunt Germania, Spania, Franţa, Danemarca, Polonia, Ungaria, România, Portugalia, Croaţia şi Norvegia.
Ce spune regulamentul de participare
Fiecare dintre aceste federaţii va putea solicita până la două invitaţii de la EHF pentru celelalte cluburi calificate iniţial pentru EHF European League: din acest număr maxim de 10 cereri de wild-card, 8 vor fi aprobate.
Dintre cele şase locuri rămase, maximum patru vor merge la federaţii care nu au un loc garantat.
Celelalte sunt la discreţia EHF, care îşi rezervă dreptul de a alege "câştigătoarea Ligii Campionilor şi/sau a Ligii Europene" (2026) sau chiar "cluburi din afara Europei".
Maximum trei echipe per federaţie vor putea participa la noua Ligă a Campionilor.
Se schimbă modalitatea de desfășurare a competiției
Nu vor mai fi două grupe de câte opt şi play-off-uri înainte de sferturile de finală, în schimb vor exista două tururi înainte de sferturile de finală.
În primul tur, cele 24 de echipe vor fi împărţite în şase grupe de câte patru, primele două echipe din fiecare grupă avansând în turul doi.
Cele douăsprezece echipe calificate vor fi apoi împărţite în două grupe de câte şase, primele patru echipe din fiecare grupă avansând în sferturile de finală, informează Agerpres.
Formatul unui Final Four între cele patru echipe calificate după sferturile de finală va rămâne neschimbat.
EHF European League la masculină, a doua competiţie europeană, va cuprinde 32 de echipe în faza grupelor - tururile de calificare au fost suprimate. Echipele eliminate în primele două tururi ale Ligii Campionilor vor fi înscrise în faza grupelor.
Dacă ia din nou titlul, Dinamo joacă 100% în Champions League
Campioana ”eternă” a României în ultimul deceniu este Dinamo, participantă în acest interval aproape sezon de sezon în Champions League.
La finalul acestui an, ”dulăii” sunt în fruntea clasamentului din Liga Zimbrilor, la egalitate de puncte cu revelația HC Buzău, dar cu un golaveraj net superior.