Pe 8 iunie va avea loc în Sala Polivalentă din București meciul de retragere al Cristinei Neagu, de patru ori cea mai valoroasă handbalistă a lumii.

Potrivit Gsp, Cristina Neagu va avea în echipa sa multe foste colege de la Oltchim, Rulmentul, CSM București sau echipa națională, iar în formația adversarelor vor fi multe dintre jucătoarele străine cu care interul stânga a fost colegă.

Cristina Neagu încearcă duminică să o ajute pe CSM București în încercarea de a intrat în Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin.

Lotul Cristinei Neagu

  • Portari: Luminița Huțupan Dinu, Paula Ungureanu
  • Extreme: Ramona Farcău, Valentina Ardean Elisei, Iulia Curea Pușcașu, Ada Nechita, Cristina Vărzaru.
  • Pivoți: Oana Manea, Ionela Gâlcă Stanca.
  • Linia de 9 metri: Mika Brădeanu, Adina Meiroșu, Narcisa Lecușanu, Eliza Buceschi, Melinda Geiger, Patricia Vizitiu, Cristina Neagu.

Team Esbjerg - CSM București e duminică de la 17:00.

În tur, la București, Neagu și colegele ei s-au impus cu 30-29.