Pe 20 decembrie, La Bombonera găzduiește meciul de adio pentru Tevez
După ce și-a luat la revedere de la Leo Messi, retras de la echipa națională după meciul amical cu Benin, Argentina va celebra un alt mare atacant al echipei "La Albiceleste". Meciul de retragere al lui Carlos Tevez va avea loc pe arena La Bombonera (Estadio Alberto J. Armando) din Buenos Aires, pe 20 decembrie.
Partida #AdiosApache va poate pune față în față echipa actuală de la Boca Juniors cu un Dream Team al naționalei Argentinei sau o formație combinată a fostelor vedete de la Boca Juniors / Argentina cu o echipă formată din staruri internaționale.
Primele nume care ar fi primit invitațiile sunt Leo Messi, Cristiano Ronaldo, Juan Roman Riquelme, Martin Palermo, Guillermo Barros Schelotto, Martin Demichelis, Walter Samuel, Sergio Aguero, Fabricio Coloccini, Gabriel Heinze, Javier Mascherano, Pablo Zabaleta, Juan Sebastian Veron, Angel Di Maria și Javier Zanetti. Echipa starurilor mondiale ar putea să aibă în componență nume celebre, precum Gianluigi Buffon, Roque Santa Cruz, Vincent Kompany, Patrick Vieira, Patrice Evra, Gerard Pique, James Milner, David Silva, Edin Dzeko, Wayne Rooney, Yaya Toure, Paul Scholes, Ryan Giggs, Maicon, Giorgio Chiellini, Paul Pogba și Arturo Vidal, dacă se optează pentru a doua variantă.
Tevez, unul dintre cei mai mari atacanți din istoria Argentinei
Carlos Alberto Tevez (42 de ani) este născut în cartierul Ciudadela de la periferia Buenos Aires-ului și s-a format la juniorii cluburilor All Boys și Boca Juniors. La seniori a jucat pentru Boca Juniors (2001-2004, 2015-2016, 2018-2021), Corinthians (2005-2006), West Ham United (2006-2007), Manchester United (2007-2009), Manchester City (2009-2013), Juventus (2013-2015) și Shanghai Shenhua (2016-2018).
Are 76 de selecții și 13 goluri pentru naționala Argentinei, cu care a ajuns în finalele Copa America (2004, 2007, 2015) și Cupa Confederațiilor (2005). La echipele de club a jucat 746 de meciuri și a marcat 308 goluri, fiind temut pentru forța sa de pătrundere și execuțiile de mare clasă.
Este considerat unul dintre cei mai buni atacanți argentinieni din toate timpurile și are zeci de trofee câștigate, printre care aurul la Olimpiada de la Atena (2004), Champions League (2007-2008) și titluri de campion și cupe în Argentina, Brazilia, Anglia și Italia. Ca antrenor le-a pregătit pe Rosario Central (2022), CA Independiente (2023-2024) și CA Talleres Cordoba (2025-2026).
Foto - Getty Images













