„Sigur că dacă ar fi fost invers vedeam clar penalty!” Lucas Hernandez, după penalty-ul neacordat pentru FC Barcelona 

Lucas Hernandez Bayern Munchen fc barcelona Grupe
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Miercuri 14 Septembrie 2022, 10:00
Data actualizarii: Miercuri 14 Septembrie 2022, 10:05

Bayern Munchen s-a impus în fața Barcelonei în etapa a doua a grupelor UEFA Champions League, scor 2-0. 

Bavarezii nu le-au dat nicio șansă catalanilor, care au dominat aproape în totalitate partida, însă nu au reușit să înscrie. De doar patru minute a avut nevoie Bayern Munchen pentru a „rezolva” meciul, al cărui deznodământ ar fi putut fi diferit dacă arbitrul Danny Makkelie ar fi acordat penalty la o fază de joc petrecută în minutul 43. 

La scorul 0-0, pe o fază de atac a Barcelonei, Ousmane Dembele a căzut în careu în urma unui duel cu Alphonso Davies. „Centralul” a lăsat jocul să continue, iar faza nu a fost verificată din camera VAR, în ciuda faptului că a fost reclamată de jucătorii și oficialii Barcelonei. 

Lucas Hernandez a comentat faza penalty-ului refuzat Barcelonei

Campioana Germaniei a marcat prin Lucas Hernandez și Leroy Sane. Primul a vorbit la finalul partidei, având un răspuns pentru Xavi Hernandez, care a spus că echipa sa a jucat mai bine și că ar fi meritat victoria. 

„Ei bine, la final rezultatul e cel care e. Dacă o echipă pleacă fără gol înscris dar merită victoria...În cazul jocului, Barca a fost la un nivel mare, însă ce contează este golul și astăzi nu au reușit să marcheze. 

Am apărat foarte bine la Lewandowski, știam că va avea ocaziile lui. A trebuit să fim aproape. Înainte de meci i-am urat baftă lui Lewandowski”, a spus Hernandez citat de Marca

Întrebat despre penalty-ul controversat la Dembele, jucătorul a răspuns: „Nu am văzut. Dacă arbitrul nu a fluierat și din camera VAR nu a fost văzut puteți spune orice, rezultatul e cel care e!” 

Apoi într-un dialog în emisiunea El Larguero cu fostul arbitru Iturralde Gonzalez, acesta a avut o reacție diferită. 

Lucas Hernandez: Ce penalty? M-ai prins acum?

Iturralde Gonzalez: Dembele intră în careu în banda dreaptă și jucătorul lui Bayern îl lovește fix deasupra liniei. E penalty. 

L.H: Itu...e penaltito..e?

I.G: Dacă ar fi invers situația ai vedea mai clar.

L.H: Asta sigur!

* penaltito este un termen spaniol pentru un penalty la limită

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!