Echipa universității UCLA, reprezentată de Jordan Chiles, s-a impus pe terenul celor de la Stanford, formația Anei Bărbosu, obținând un punctaj total de 197.7750 la 197.4250. Competiția a reprezentat un moment deosebit pentru gimnasta din România, având în vedere că părinții ei, Pompilia și Gabriel Mihai, au călătorit pentru prima dată în Statele Unite ale Americii pentru a o urmări din tribune.
Americanca, aflată pe prima poziție în clasamentul NCAA de opt săptămâni, a evoluat la toate cele patru aparate și a obținut cel mai mare punctaj general. De cealaltă parte, Ana Bărbosu a ales să nu concureze la sărituri.
Egalitate la sol și respect reciproc
Unul dintre cele mai așteptate momente ale întrecerii a fost exercițiul la sol, aparatul care a declanșat disputa pentru medalia de bronz la Jocurile Olimpice. Cele două sportive au primit o notă identică: 9.9000. În ceea ce privește celelalte aparate unde au fost adversare directe, românca a avut câștig de cauză la bârnă (9.9000 față de 9.8750), în timp ce Chiles a obținut un punctaj perfect la paralele (10.0000 față de 9.8750).
Tensiunile verii trecute par să fi dispărut complet. Jurnalista Caroline Price a remarcat pe rețeaua X o scenă inedită de pe margine: mama Anei Bărbosu a filmat și a aplaudat prestația lui Jordan Chiles la sol. Mai târziu, sportiva de la UCLA a răspuns cu același fair-play, aplaudând exercițiul la sol executat de gimnasta de la Stanford.
Adaptarea la viața din Statele Unite
Într-un interviu acordat pentru publicația SF Chronicle înainte de concurs, sportiva noastră a explicat felul în care privește lucrurile în prezent.
„De obicei gimnastica e despre gimnastică, nu despre alte lucruri. Dar cred că acesta e principalul motiv pentru care m-am descurcat bine după Jocurile Olimpice. M-am concentrat pe gimnastică și pe cum aș putea deveni mai bună, lucrând la mine însămi.
M-am maturizat. Încerc să fiu cea mai bună variantă a mea la Stanford, ca parte din echipă. În rest, nimic nu e în controlul meu așa că nu văd de ce ar trebui să investesc prea multă energie. Tot ce am experimentat la Jocurile Olimpice m-a ajutat să cresc și să învăț. Aici pot învăța cine sunt nu doar ca sportivă, ci mă pot descoperi pe mine însămi și să văd cum sunt în afara sălii”, a spus gimnasta din România.