Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a declarat, duminică, în cadrul unui masterclass pe care l-a susţinut la Cluj-Napoca, în cadrul Sports Festival, în faţa a aproximativ 2.000 de participanţi, că este bine ca toţi copiii să încerce câteva sporturi şi abia apoi, dacă doresc, să se axeze pe unul dintre ele, cu care se potrivesc mai bine.

Nadia Comăneci a transmis un mesaj puternic pentru toți românii, la Sports Festival din Cluj: "E foarte bine venit acest Sports Festival, pentru că introduce copiii la 30 şi ceva de sporturi, iar ei şi cei de lângă ei îşi dau seama de îndemânarea copilului"

"E bine ca toţi copiii să încerce mai multe sporturi. De aceea este foarte bine venit acest Sports Festival, pentru că introduce copiii la 30 şi ceva de sporturi, iar ei şi cei de lângă ei îşi dau seama de îndemânarea copilului. Şi aşa ei sunt atraşi. Dar este bine să fie ocupaţi cu două-trei sporturi, până decid, dacă decid, să se focuseze doar pe unul singur", a spus Nadia Comăneci.

Ea a vorbit, printre altele, de copilăria ei, de primul 10 din istoria gimnasticii, pe care l-a obţinut la Montreal, de oraşul său, Oneşti. Nadia a menţionat că i-au plăcut provocările, iar alegerea gimnasticii a fost o întâmplare, după ce primul său concurs a fost la triciclete, pe care l-a câştigat.

La Cluj-Napoca are loc, în perioada 11 - 14 iunie, ediţia a VII-a a Sports Festival, iar printre participanţii de marcă se numără fostul lider mondial la tenis feminin Simona Halep, care a avut, sâmbătă, meciul oficial de retragere şi fosta mare gimnastă Nadia Comăneci. Vedeta ediţiei din 2025 a Sport Festival a fost Ronaldinho, care a participat la un meci demonstrativ de fotbal.

Cofondatorul Sports Festival, Patrick Ciorcilă, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că la ediţia din acest an au participat aproximativ 50.000 de oameni zilnic.