„Nu poate fi acceptat în calitate de căpitan!” Atac cu talpa la adresa lui Neuer după ce a criticat clubul

Germania
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Luni 06 Februarie 2023, 21:36
Data actualizarii: Luni 06 Februarie 2023, 21:39

Manuel Neuer (37 ani) se află în centrul atenției după declarațiile pe care le-a făcut recent. 

Portarul lui Bayern Munchen s-a arătat extrem de nemulțumit de decizia conducerii de a-l demite pe Toni Tapalovic (42 ani), antrenorul cu portarii. Indisponibil după ce s-a accidentat serios în timpul unei vacanțe la schi, în ciuda faptului că nu avea voie să practice sporturi care să îi pună în pericol activitatea în fotbal. 

Lottar Matthaus îl critică dur pe Manuel Neuer 

Legenda lui Bayern Munchen nu s-a abținut vorbind despre portarul neamț, criticându-l dur. Matthaus consideră că Manuel Neuer nu ar mai trebui să fie căpitanul echipei. 

„Manuel Neuer nu mai poate fi acceptat în calitate de căpitan al lui Bayern. Schia fără să aibă vreo grijă și acum atacă extrem de dur clubul. Nu spunea acum câteva luni că nimeni nu este mai presus decât clubul? 

Este o emblemă a fotbalului mondial, unul dintre cei mai mari jucători care a fost la Bayern și ai Germaniei. Eu eram cel mai mare admirator pe care ți l-ai putea imagina de-ai săi, însă e vina lui: accidentarea la schi și interviul”, a spus Matthaus conform Mundo Deportivo

Manuel Neuer contestă ultima decizie a lui Bayern Munchen 

„Acea lovitură m-a afectat foarte mult. Mi-au spus responsabilii clubului. A apărut de nicăieri și pentru Toni. Nu am înțeles deloc. Chiar m-a deranjat. Toni a fost mereu un jucător de echipă cu noi, toată lumea l-a văzut așa. Timp de unsprezece ani și jumătate nu a lucrat pentru mine, ci pentru întreg grupul de portari, pentru colectivul de antrenori și pentru club. Am fost întotdeauna capabili să separăm munca de viața privată.

Pentru mine a fost o lovitură când eram deja la pământ. Am simțit că mi s-a smuls inima. A fost cel mai brutal lucru pe care l-am experimentat în cariera mea. Și am experimentat multe lucruri, dar ceea ce s-a întâmplat acum este la un alt nivel. Oamenii au început să plângă. Cred că asta spune totul. Portarii sunt o echipă în cadrul echipei, dar Toni a fost popular în întreaga echipă”, a declarat Manuel Neuer pentru The Athletic.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!