Sefii lui Bayern vorbesc despre viitorul lui Pep, dupa calificarea in semifinalele Ligii. Ce spune Rummenigge despre interesul lui City

Sefii lui Bayern vorbesc despre viitorul lui Pep, dupa calificarea in semifinalele Ligii. Ce spune Rummenigge despre interesul lui City

Bayern Munchen s-a calificat in aceasta saptamana in semifinalele Ligii Campionilor, dupa ce a reusit sa remonteze dezavantajul din meciul tur cu Porto si sa se impuna cu scorul de 6-1 pe Allianz Arena.

Bayern-ul lui Pep Guardiola se va duela pentru trofeul Ligii Campionilor cu Barcelona, Real Madrid si Juventus, celelalte trei echipe calificate in penultimul act al celei mai importante competitii intercluburi din lume.

Ajuns la Bayern in 2013, Guardiola a reusit sa revolutioneze si stilul formatiei bavareze, iar campioana Germaniei este in acest moment cu o sansa foarte mare la castigarea trofeului Ligii Campionilor.

In ciuda trofeelor obtinute pana acum, Guardiola a avut parte si de contestatari la Bayern, insa acest lucru nu i-a influentat pe sefii clubului.

Presedintele lui Bayern Munchen, Karl-Heinz Rummenigge, a vorbit dupa calificarea in semifinalele Ligii despre viitorul lui Guardiola in Bundesliga, spunand ca totul va depinde de decizia antrenorului.

Rummenigge este de parere ca Pep Guardiola "nu ar putea lasa Bayern pentru o echipa ca Manchester City" si spune ca tehnicianul isi va duce la bun sfarsit contractul pe care il are.

"Nu ma intereseaza prea mult zvonurile, astea sunt doar o dovada a calitatii sale. Insa nu imi pot imagina ca Pep sa plece de la Bayern pentru un club ca Manchester City. Sunt sigur ca el va fi aici cel putin pana la 30 iunie 2016, adica pana la expirarea contractului.

Suntem foarte mandri ca avem sansa sa lucram cu el. Este cel mai bun si cel mai cautat antrenor din lume, iar noi suntem multumiti de rezultatele obtinute pana acum.

Vrem sa ducem acest sezon la bun sfarsit, iar apoi vom vorbi despre relungirea contractului. Obiectivul nostru este sa-l tinem aici si cred ca avem o sansa mare ca Pep sa fie antrenorul lui Bayern si dupa 30 iunie 2016", a spus Karl-Heinz Rummenigge.

Guardiola a castigat eventul cu Bayern in primul sezon petrecut in Germania, insa a fost eliminat dureros de Real Madrid din Liga Campionilor. Antrenorul are in acest sezon sansa revansei, echipa sa fiind din nou la un pas de event, dar si de Liga Campionilor.





VIDEO PROTVPLUS.RO

Evaluare Națională 2021. Vezi subiectele și baremul la Limba și literatura română
BRAT
Modifică setările cookies