FOTO Motivul pentru care Julian Nagelsmann a fost demis

FC Bayern Munchen Bundesliga Julian Nagelsmann Oliver Kahn Germania Julian Nagelsmann
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Martie 2023, 10:25
Data actualizarii: Sambata 25 Martie 2023, 10:25

În vara lui 2021, FC Bayern Munchen l-a adus pe Julian Nagelsmann în locul lui Hansi Flick.

Julian Nagelsmann a petrecut 631 de zile ca principal pe banca tehnică a „bavarezilor”. Neamțul a înregistrat 84 de partide și a obținut, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate, Transfermarkt, o medie de 2.31 puncte pe meci.

Motivul pentru care Julian Nagelsmann a fost demis

Președintele lui FC Bayern, Oliver Kahn, a vorbit despre demiterea lui Julian Nagelsmann și a evidențiat faptul că neamțul a fost cedat din cauza slăbiciunii arătate de echipă în ultimul timp.

„Calitatea echipei noasre a arătat din ce în ce mai prost. Din ianuarie, am jucat din ce în ce mai puțin atractiv. Fluctuațiile puternice ale performanței ne pun în pericol obiectivele din acest sezon, dar și dincolo de el. Așadar, asta a fost reacția noastră”, a spus Oliver Kahn, potrivit jurnalistului sportiv, Fabrizio Romano.

Bayern Munchen, în această stagiune

După 25 de etape disputate în primul eșalon al Germaniei, „bavarezii” se află pe locul doi cu 52 de puncet din 75 posibile. Mai mult, FC Bayern a înregistrat 15 victorii, șapte rezultate de egalitate și doar trei înfrângeri până acum.

Dar chiar și așa, pe prima poziție în Bundesliga se află Borussia Dortmund, rivala „bavarezilor”, care se situează la un singur punct în fața fostei echipe a antrenorului neamț, Julian Nagelsmann.

Pentru FC Bayern urmează duelul cu liderul Dortmund acasă, pe „Allianz Arena”, sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 19:30. Ultima confruntare dintre cele două echipe s-a terminat la egalitate, 2-2.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!