PSG a oficializat primul transfer din această vară: 40 de milioane de euro

PSG nuno mendes Paris Saint-Germain Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 30 Mai 2022, 21:31
Data actualizarii: Luni 30 Mai 2022, 21:30

Paris Saint-Germain a rezolvat primul transfer pentru perioada de mercato din această vară.

Campioana din Ligue 1 a decis să activeze clauza de transfer definitiv pentru tânărul fundaș stânga Nuno Mendes (19 de ani), care a fost împrumutat anul trecut de la Sporting Lisabona.

PSG l-a transferat definitiv pe Nuno Mendes

Jurnalistul Fabrizio Romano scrie că PSG a trimis o scrisoare către Sporting prin care și-a anunțat oficial decizia. Formația franceză va plăti 40 de milioane de euro pentru transferul definitiv al fotbalistului portughez.

Celor 40 de milioane de euro li se adaugă alte 7 milioane, plătite de PSG pentru împrumutul din sezonul recent încheiat.

Deși are doar 19 ani, Nuno Mendes s-a impus imediat în echipa de start a lui PSG, iar în acest sezon a strâns 40 de meciuri, dintre care 27 ca titular, reușind să își treacă în cont două pase decisive.

Nuno Mendes, un produs al academiei lui Sporting Lisabona, a strâns deja 13 meciuri în naționala de seniori a Portugaliei, la care a debutat în martie 2021. 

Fundațul lui PSG a fost inclus în echipa sezonului din Ligue 1, acolo unde și-au mai făcut loc trei colegi de la PSG: portarul Gianluigi Donnarumma, fundașul Marquinhos și atacantul Kylian Mbappe.

  • Echipa sezonului în Ligue 1: Donnarumma - Clauss, Marquinhos, Saliba, Mendes - Payet, Tchouameni, Fofana - Terrier, Ben Yedder, Mbappe
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!