L'Equipe a dezvăluit care e salariul lui Sergio Ramos după transferul stelar la PSG! Cât încasează fundașul spaniol 

Sergio Ramos L Equipe Paris Saint-Germain Franta Sergio Ramos
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 11 Noiembrie 2021, 19:32
Data actualizarii: Joi 11 Noiembrie 2021, 19:34

Sergio Ramos (35 ani) s-a transferat la Paris Saint-Germain în vară. 

Rămas liber de contract după despărțirea de Real Madrid, după ce oficialii de pe Bernabeu nu i-au propus o nouă înțelegere, Sergio Ramos a semnat cu PSG. Fundașul iberic s-a alăturat listei de 'diamante' ale Parisului aduse în vara acestui an, alături de Messi, Donnarumma sau Hakimi. 

Ramos nu a jucat niciun meci în acest sezon, după ce a suferit o accidentare la antrenamente. Deși s-a anunțat că în luna octombrie ar putea juca, problemele medicale nu i-au permis fundașului să își facă încă debutul în tricoul francezilor. 

  • Sergio Ramos

Ramos, salariul la jumătate față de cel de la Real 

Deși au trecut aproape trei luni de la startul sezonului și el nu a jucat deloc, Ramos nu se poate plânge de situația extrasportivă. Presa din Franța a anunțat cât va încasa pe sezon fundașul spaniol pentru perioada pe care o va petrece pe Parc des Princes. 

Șase milioane de euro este salariul lui Ramos la PSG, sub cel pe care îl încasează Donnarumma, anunță L'Equipe. Banii pe care îi ia jucătorul sunt la jumătate față de salariul pe care îl avea la Real Madrid. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!