Magistraţii parizieni care instrumentau ancheta vizând clubul de fotbal Paris Saint-Germain în legătură cu presupusa hărţuire morală a lui Kylian Mbappe au clasat dosarul, au declarat vineri pentru AFP două surse apropiate cazului, citate de Agerpres.
Kylian Mbappe își retrăsese anterior plângerea la adresa PSG
Kylian Mbappe iniţiase proceduri penale împotriva fostului său club, demers care a dus la deschiderea unei anchete judiciare, înainte de a-şi retrage plângerea în iulie 2025.
La sfârşitul lunii mai 2026, magistraţii au dispus clasarea cazului din cauza lipsei unor "probe suficiente", a declarat una dintre sursele apropiate dosarului.
Potrivit acestei surse, magistraţii au constatat că fotbalistul îşi retrăsese plângerea şi făcuse acest lucru public în presă. În opinia lor, efectuarea unei anchete era, prin urmare, imposibilă. În acest caz, "nu ar fi avut niciun rost audierea martorilor şi a persoanelor implicate" în condiţiile în care "reclamantul însuşi nu îşi mai susţinea demersul".
Persoanele vizate de anchetă "nu ar putea decât invoca această retragere" pentru a evita să răspundă la întrebări, au anticipat magistraţii, potrivit sursei apropiate situaţiei.
Părțile mențin tăcerea
Contactat de AFP, Pierre-Olivier Sur, avocatul fotbalistului, care joacă acum la Real Madrid, a refuzat să comenteze. De asemenea, PSG a refuzat să comenteze.
Plângerea depusă în mai 2025 de căpitanul echipei Franţei, care invoca hărţuirea morală şi tentativa de a obţine o semnătură prin constrângere, viza practica de a exclude jucători din lotul primei echipe, situaţie cunoscută sub numele de "loft", cu care Mbappe s-a confruntat în vara anului 2023.
Această practică, întâlnită frecvent la cluburile de fotbal, presupune îndepărtarea jucătorilor din lot şi face deja obiectul mai multor anchete la Paris.




