Pentru jocurile din Nations League cu Polonia (vineri, 21:45) și Suedia (luni, 21:45), Gică Hagi nu se va putea baza pe Louis Munteanu, care s-a accidentat la antrenamentul de miercuri seară.

Gică Hagi: ”Din păcate, a avut ghinion la antrenament. A făcut entorsă”

La conferința de presă premergătoare meciului cu Polonia, Hagi a detaliat modul în care Louis Munteanu s-a accidentat. Atacantul a jucat 67 de minute cu Suedia și o repriză cu Bosnia și era o soluție pentru jocul cu Polonia.

”De obicei nu îmi place să vorbesc, din păcate Louis a avut ghinion la antrenament. A vrut să tragă și i-a alunecat piciorul, a făcut o entorsă. Vedem cât de grav e pentru el și pentru cei de la club, unde va merge. 

Era o opțiune, acum am rămas doar cu Bîrligea și în spatele lui e Tănase. În momentul de față așa o văd”, a spus Gheorghe Hagi la conferință.

  • 3 goluri în opt meciuri a marcat Louis Munteanu la națională
  • 24 de ani e vârsta atacantului de la DC United
  • 5 milioane de euro e cota de piață a atacantului format la Academia Hagi
  • 1,84 m e înălțimea fotbalistului născut în Vaslui

România | Urmează ultimele patru meciuri din Nations League

La ora actuală, România are următoarele cifre în anul 2026: 6 meciuri, 1 victorie, 1 egal, 4 înfrângeri. Ca să îmbunătățim acest bilanț, trebuie să creștem spectaculos în ultimele patru dueluri din Nations League. Iată programul tricolorilor în grupa a 4-a a Ligii B:

  • *Vineri (ora 21:45): Polonia – România
  • *5 octombrie (ora 21:45): România – Suedia
  • *14 noiembrie (ora 21:45): România – Polonia
  • *17 noiembrie (ora 21:45): Bosnia - România