Brest - PSG 2-4: Fără Messi și Neymar, parizienii defilează în Ligue 1. Di Maria și Mbappe, printre marcatori 

PSG Brest Ligue 1 Lionel Messi Mauricio Pochettino Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 20 August 2021, 21:28
Data actualizarii: Vineri 20 August 2021, 23:57

Venirea lui Lionel Messi la PSG a strânit un interes important în jurul echipei, chiar și pentru meciurile din campionat.

Brest - PSG 2 - 4. Echipa antrenată de Mauricio Pochettino obține a treia victorie consecutivă în tot atâtea etape. PSG se impune fără prea mari emoții, chiar dacă în apărare încă nu reușește să arate la fel de bine ca în atac. Este al doilea meci în care primesc două goluri. 

UPDATE min 91 | Di Maria liniștește situația. Argentinianul nu se dezminte și reușește un lob minunat din colțul careului mic. 

UPDATE min 85 | Gazdele speră la un rezultat bun în fața celor de la PSG după golul marcat de Steve Mounie.

UPDATE min 73 | Idrissa Gueye reușește un gol spectaculos de la distanță, cu care mărește diferența pe tabela de marcaj. 

UPDATE min 42 | Gazdele reduc din diferență datorită golului marcat de Franck Honorat.

UPDATE min 36 | Mbappe mărește avantajul pentru PSG, după un gol reușit cu capul. Wijnaldum încearcă să șuteze, mingea se lovește de un adversar, iar francezul preia spectaculos cu capul și marchează. 

UPDATE min 24 | Brest - PSG 0-1 Herrera deschide scorul cu un șut de la distanță pe care portarul gazdelor nu reușește să-l respingă, iar din bara laterală, mingea intră în poartă.


Știrea inițială

În primele două etape, PSG nu a făcut niciun pas greșit și își dorește să continue seria victoriilor, după partida cu Brest.

Meciul este cu atât mai așteptat, cu cât o parte dintre vedetele aduse în această vară pe Parc des Princes au făcut deplasarea. Messi și Neymar sunt în continuare absenți, starul argentinan urmând să debuteze, cel mai probabil, etapa viitoare. 

Donnarumma nu a reușit încă să ajungă în primul 11 realizat de Pochettino, astfel că portarul italian este rezerva lui Navas pentru partida cu Brest. Nici Di Maria nu este titular, în timp ce în atac se află Icardi, Wijnaldum și Mbappe.

ECHIPA DE START: Navas - Hakimi, Kehrer, Kimpembe, Diallo - Verratti - Gueye, Herrera - Wijnaldum - Icardi, Mbappe

Meciul Brest - PSG începe la ora 22:00. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!