Fost atacant la Petrolul Ploiești, Giorgi Abuashvili (გიორგი აბუაშვილი, 22 de ani) a bifat astăzi al patrulea meci ca titular în Ligue 1 la FC Metz!

Extrema din Georgia nu a avut vreun impact la echipa „lupilor galbeni” în Superligă, unde a jucat în sezonul 2023-2024 doar trei meciuri (37 de minute mai exact) fără să înscrie vreun gol!

Abuashvili a reușit totuși să marcheze o dată în Cupa României pentru Petrolul, într-un 2-0 cu Chindia Târgoviște.

Giorgi Abuashvili, mai bun pentru Ligue 1 decât pentru Superliga României

Revenit anul trecut în țara natală, Abuashvili a avut un sezon de excepție la Kolkheti Poti, unde a înscris 21 de goluri, performanță care i-a adus transferul, deocamdată temporar (sub formă de împrumut), la Metz din Ligue 1.

Astăzi, Metz a fost distrusă însă de Lille în meciul din etapa a noua, 1-6! VEZI AICI LIVE VIDEO

Abuashvili a jucat din nou titular pe postul de extremă stânga în echipa lui Stephane Le Mignan, dar sezonul în curs se anunță a fi unul cu mari probleme pentru Metz, aflată pe ultimul loc, cu doar două puncte.

Rezumatul meciului Lille - Metz 6-1, cu Abuashvili titular