VIDEO EXCLUSIV „Chiar am fost afectat!” Jucătorul Universității Craiova din cauza căruia Adrian Iencsi spune că a suferit în copilărie

SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 30 Octombrie 2022, 11:20
Data actualizarii: Duminica 30 Octombrie 2022, 11:38

Adrian Iencsi recunoaște că a ținut cu Universitatea Craiova în copilărie, chiar dacă ulterior a ajuns să evolueze șase ani pentru Rapid, unde a fost și căpitanul echipei.

Fundașul central a dezvăluit în direct la PRO ARENA că era suporter înfocat al oltenilor și chiar a suferit în momentul în care Emil Săndoi, favoritul său, s-a accidentat grav în timpul unui meci.

Iencsi, fan al Universității Craiova

„Eu am spus-o și în perioada în care evoluam la Rapid București, chiar și când eram căpitan de echipă, că în copilărie susțineam și îmi plăcea foarte mult Universitatea Craiova. Îmi plăceau suporterii, meciurile lor, jucau fotbaliști extraordinari.

Fiind un mare fan al lui Emil Săndoi, îmi aduc aminte că jucam în fața blocului și a ieșit sora mea la geam și mi-a spus că Emil Săndoi a suferit o accindentare gravă. Și vă spun sincer că am fost afectat. 

Am trăit și cu acea generație când au câștigat campionatul în '91, cu Sorin Cârțu antrenor și cu o generație de fotbaliști foarte, foarte talentați. Cu Gică Craioveanu...”, a spus Adrian Iencsi la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.

Deși a fost mare fan al Universității Craiova, Adrian Iencsi nu a evoluat niciodată pentru clubul său de suflet. Fundașul central și-a încheiat cariera în 2012, iar ultimul club la care a evoluat a fost Târgu Mureș. În cariera sa a mai trecut pe la Ceahlăul Piatra Neamț, Rapid, Spartak Moscova, Apolon Limassol, Kapfenberger SV și Concordia Chiajna.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!