Fundașul sud-african a decolat spre țara natală, lăsând în urmă un mesaj care alimentează speculațiile privind un transfer definitiv.

Deși a fost unul dintre eroii serii pe Arena Națională, marcând golul de deschidere în fața olandezilor, Ngezana nu a terminat partida pe teren. A cerut schimbare în minutul 65, acuzând noi probleme medicale, un scenariu care s-a tot repetat în acest sezon. La nici 24 de ore de la fluierul final, stoperul a anunțat că aventura sa la București s-a încheiat, cel puțin pentru anul 2025.

Fotbalistul a postat pe rețelele de socializare un mesaj scurt, dar sugestiv, alături de imagini de la meci: „Asta înseamnă o noapte de neuitat... Următoarea oprire este Cupa Africii”.

Șanse mari ca Ngezana să nu mai revină la FCSB

Deși regulamentul FIFA impunea ca jucătorii să fie lăsați la loturile naționale încă de pe 10 decembrie, roș-albaștrii au reușit să îl țină pe teren pentru duelul crucial cu Feyenoord. Totuși, sud-africanul nu va mai fi disponibil pentru ultimele bătălii din campionat ale anului, cu Unirea Slobozia și Rapid.

Întrebat la zona mixtă despre o eventuală revenire la FCSB după turneul final, după meciul cu Feyenoord, Ngezana a oferit un răspuns care lasă loc de interpretări, sugerând că perioada de mercato din iarnă ar putea aduce surprize.

„(n.r. te vei întoarce de la naţională ca jucător al FCSB-ului?) Nu se ştie niciodată! Nu poți ști niciodată viitorul, mai ales acum. Acum sunt concentrat să mă duc la Cupa Africii şi le doresc numai bine colegilor mei în meciurile rămase şi sper că vor ajunge în play-off”, a spus Ngezana jurnaliștilor prezenți la stadion.

Cuvintele fundașului vin pe fondul unor mutări strategice făcute de conducerea FCSB. Campioana și-a asigurat deja serviciile lui Andre Duarte și tatonează pista unui nou fundaș central, semne clare că despărțirea de Ngezana nu este o ipoteză fantezistă, ci un scenariu tot mai probabil pentru începutul lui 2026.