Thomas Neubert, mustrat de Mihai Stoica după declarații despre Florinel Coman: „Nu e normal. Trebuia să ceară voie”

Mihai Stoica FCSB Thomas Neubert Fotbal intern Mihai Stoica, oficial FCSB/sursa foto: Imago
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 05 Ianuarie 2024, 21:18
Data actualizarii: Vineri 05 Ianuarie 2024, 21:23

Mihai Stoica, managerul general al FCSB, a reacționat după ce Thomas Neubert a susținut că Florinel Coman a pierdut trei ani din carieră din cauza vieții extrasportive.

În primul rând, MM l-a mustrat pe preparatorul fizic de la FCSB că a mers la podcast-ul Anamariei Prodan fără să ceară permisiunea clubului, apoi a punctat că acesta a greșit când a făcut acele declarații despre Florinel Coman.

„Eu o să-mi permit să-l contrazic pe Thomas Neubert. În primul rând ar fi trebuit să ceară permisiunea să meargă la podcast (n.r. - la Anamaria Prodan). Chiar mă miră că un profesionist german ca el, ar fi trebui să ştie asta şi să întrebe dacă are permisiunea clubului. Declaraţiile sunt rupte de realitate.

Poate Thomas Neubert nu reţine, dar nu are nicio legătura viaţa extrasportivă a lui Florinel Coman cu accidentarea suferită la Backa Topola. Era într-o formă extraordinară. El ţinea echipa în spate. A venit bezmeticul ăla şi i-a rupt piciorul, deci nu avea cu viaţa extrasportivă.

Neubert nu va fi sancționat

Dacă avem probleme, le discutăm între noi, nu la podcasturi. M-a deranjat foarte tare. Nu e normal să faci declaraţiile astea. Nu are un alt statut faţă de alţi angajaţi ai clubului. Dacă cineva este invitat el trebuie să mă întrebe pe mine şi eu spun dacă îi permit sau nu. Nu o să păţească nimic, dar poate fi mustrat”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orangesport.

Potrivit Transfermarkt, Florinel Coman are o cotă de piață de 5 milioane de euro. În acest sezon, el a înregistrat evoluții foarte bune pentru FCSB, marcând 10 goluri și oferind 9 assist-uri în cele 23 de meciuri disputate. 

În cele 11 apariții pentru echipa națională a României, Coman a reușit să înscrie un gol, contribuind la calificarea echipei la EURO 2024.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!