Adrian Mutu i-a găsit o poreclă lui Gigi Becali, la scurt timp după ce patronul FCSB s-a lăudat că are acces la miniștri pentru a discuta despre Steaua.
Gigi Becali a dezvăluit că l-a contactat telefonic pe Radu Miruță, ministrul Apărării, în urma unei conferințe de presă susținute de oficialul guvernamental. „Păi, cine sunteți voi, mă, ca să vorbească (n.r. ministrul Apărării) cu voi? Eu, că am fost șmecher, vorbesc cu miniștrii”, a spus Gigi Becali.
Reacția lui Adrian Mutu
Imediat după ce finanțatorul FCSB și-a încheiat discursul, Adrian Mutu a comentat amuzat. Fostul atacant al echipei naționale a ales să trateze cu umor declarațiile omului de afaceri.
„Ce vrei, e Gigi Becali, 'El Grande' (n.r.- cel mare)”, a spus Adrian Mutu, potrivit DigiSport.
Finanțatorul FCSB și-a exprimat frecvent aprecierea pentru Mutu, luându-l chiar în calcul pentru banca tehnică în trecut, deși antrenorul a refuzat la acea vreme condițiile de lucru impuse.
Discuțiile actuale cu reprezentanții MApN au loc în contextul în care Curtea Constituțională a României a respins recent o sesizare a avocaților FCSB referitoare la marca Steaua. În ciuda acestei hotărâri, Gigi Becali a spus că va continua litigiile în afara țării, fiind convins că va obține în cele din urmă dreptul de a folosi din nou numele istoric.