GALERIE FOTO Noul stadion „Corvinul” merge înainte, dar cu o condiție costisitoare. Cât va trebui să investească primăria

Noul stadion „Corvinul” merge înainte, dar cu o condiție costisitoare. Cât va trebui să investească primăria Fotbal intern

Primarul Dan Bobouțanu și șeful CJ Hunedoara au stabilit azi la București detaliile pentru noul stadion „Corvinul 1921”.

Proiectul noii arene de la Hunedoara a intrat într-o etapă decisivă după întâlnirea de astăzi dintre oficialii locali și conducerea Companiei Naționale de Investiții (CNI). Primarul Dan Bobouțanu și președintele Consiliului Județean, Laurențiu Nistor, au discutat la București cu directorul CNI, Manuela Irina Pătrășcoiu, despre documentația necesară pentru asigurarea cofinanțării.

Modelul financiar impus pentru alte mari orașe din țară, precum Timișoara, Constanța sau Pitești, se aplică și în cazul Hunedoarei. Administrația locală trebuie să suporte 25% din valoarea investiției pentru a nu pierde finanțarea guvernamentală, adică aproximativ 10 milioane de euro.

În paralel cu birocrația, se pregătesc lucrările de infrastructură. Consiliul Județean va gestiona mutarea canalului colector menajer aflat sub amplasament, iar autoritățile lucrează la Planul Urbanistic Zonal care va redefini accesele și configurația întregii zone.

  • Stadion hunedoara 3

10 milioane de euro de la bugetul local

Dan Bobouțanu a transmis că suma exactă va fi cunoscută abia după finalizarea proiectului tehnic, dar estimările indică un efort bugetar consistent, eșalonat pe durata lucrărilor efective din 2027 și 2028.

„Până la finalul lunii ar mai trebui să fie gata şi proiectul tehnic pentru noul stadion. Cofinanţarea de 25 la sută se raportează doar la ceea ce înseamnă partea de C+M din proiect (construcţii – montaj). Eu estimez că va fi în jur de 10 milioane de euro, dar s-ar putea să mai scadă. Abia după ce va fi gata proiectul tehnic vom şti cu exactitate suma cu care Primăria va trebui să contribuie la construirea noului stadion de la Hunedoara. Reamintesc, proiectul a fost evaluat iniţial la 64 de milioane de euro, dar a fost licitat la 54 de milioane de euro, inclusiv TVA. După ce alte oraşe au anunţat că sunt dispuse să pună această cofinanţare de 25 la sută, am ajuns la concluzia că singura soluţie pentru a nu pierde acest proiect este să procedăm şi noi la fel. Ar fi păcat să pierdem acest proiect pentru că o astfel de investiţie, făcută din fonduri guvernamentale, nu cred că se va mai realiza în municipiul Hunedoara în următorii 50 de ani. 

La cum este stabilit acum, cofinanţarea locală se va aloca pe parcursul a doi ani, 2027 şi 2028, perioada în care se vor desfăşura lucrările efective de construire a noului stadion. În perioada următoare vom avea o nouă întrevedere pe această temă, de data aceasta şi cu proiectanţii, pentru a stabili ultimele detalii ale viitorului stadion. Îi mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, Laurenţiu Nistor, pentru tot sprijinul acordat. Fără să avem parteneriatul cu instituţia amintită în ce priveşte acest proiect, ne-ar fi fost mult mai greu să ajungem în această etapă a demersului nostru”, a explicat primarul municipiului Hunedoara.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!