Andrei Nicolescu a confirmat negocierile cu Gigi Becali: „Sunt niște discuții care nu își au rostul în spațiul public”

andrei nicolescu Dinamo FCSB Fotbal intern Andrei Nicolescu
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 22 Decembrie 2023, 19:16
Data actualizarii: Vineri 22 Decembrie 2023, 19:21

Gigi Becali a devăluit astăzi că a discutat cu Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, și că este dispus să-i cedeze gratis pe Djokovic și Rotariu.

Oficialul lui Dinamo a recunoscut că a avut o discuție cu Gigi Becali, însă a refuzat să ofere detalii despre cele discutate cu patronul FCSB.

„Sunt nişte discuţii. Nu e nimic concretizat, sunt discuţii. S-a uitat şi Mister la el, ne-am uitat şi noi, sunt nişte discuţii deocamdată.

Nu cred că e aşa (n.r. - Gigi Becali să plătească o parte din salariu), nu îl ţine din salariu, îşi închide socotelile acolo dacă e cazul, dar astea sunt nişte discuţii care nu-şi au rostul în spaţiul public”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit as.ro.

Becali, dispus să o întărească pe Dinamo

Gigi Becali susține că este dispus să cedeze pe gratis jucători la Dinamo, pentru a-i salva pe „câini” de la retrograde în sperața că în sezonul viitor „roș-albii” vor evolua în playoff și astfel îi vor intra mai mulți bani în buzunare din vânzarea de bilete.

„Am vorbit cu Andrei Nicolescu, un băiat de mare calitate. Om civilizat, cu bun-simț. Și am vorbit cu el. Și i-am zis. ‘Te-am văzut la interviuri, am văzut că ai bun-simț și dacă pot, te ajut’. Eu vreau Dinamo în play-off, să iau și eu 1.000.000 de euro din bilete.

Eu asta pot să fac, să le dau jucători. Dar trebuie să îi convingă. El mi-a zis că îi dă 15.000 de euro lui Rotariu. Bine, mă, dă-i tu 15.000 de euro și eu achit diferența de 5.000 de euro până la final. Îl las liber de pe acum, îi achit rezilierea, îi dau 25-30 de mii și îl las liber. El mi-a zis că îi poate da 15 mii lui Rotariu.

Dacă îți dă 15.000 de euro pe lună la o echipă de pe penultimul loc? Ce vrei mai mult să facă? El mi-a zis ‘Domnul Becali, dacă nu iau 4-5 jucători de valoare, nu scap’. Și i-am zis ‘Nu scapi. Echipa aia a voastră muncește, aleargă, își dă viața, dar nu poate să bage mingea în poartă. Că nu are cine! N-are valoare’.

Eu nu fac niciun gest, că se supără suporterii, dar la anul vreau Dinamo în play-off să iau 6-7 sute de mii măcar din bilete. Vreau bani din bilete, ce să fac? Dacă joc cu Dinamo iau bani din bilete. Cu Voluntari iau? Nu iau”, a spus Gigi Becali pentru Fanatik - mai multe detalii AICI.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!