EXCLUSIV Dinamo a forțat o revenire de senzație, dar a primit încă un refuz

Dinamo a forțat o revenire de senzație, dar a primit încă un refuz Superliga Dinamo a forțat o revenire de senzație, dar a primit încă un refuz

În vară, Dorin Rotariu (28 de ani) a ales să semneze cu FCSB, chiar dacă a avut și varianta unui transfer la fosta sa echipă, Dinamo.

Internaționalul român nu a impresionat în scurta sa perioadă petrecută la Gigi Becali și va fi pus ”pe liber” în această iarnă. Finanțatorul FCSB-ului nu mai are de gând să-i plătească salariul de 20.000 de euro pe lună.

Dinamo i-a pregătit contractul lui Dorin Rotariu

Rotariu era așteptat și de această dată la Dinamo, dar din informațiile PRO TV și Sport.ro, nepotul lui Iosif Rotariu nu este tentat de o revenire în ”Ștefan cel Mare”.

Ar fi al doilea refuz primit de șefii clubului ”roș-alb”, după ce Ionuț Nedelcearu, un alt fost jucător al lui Dinamo, a ales să-și continue cariera în străinătate.

Pe lângă Dinamo, Rotariu ar mai fi dorit și de Hermannstadt. Gigi Becali a confirmat recent interesul din partea echipei lui Marius Măldărășanu.

„Jucătorii nu poți să-i dai afară, poți să te înțelegi cu ei. Cu Hermannstadt am zis, îl vor pe Rotariu și am zis să-l ia și pe Ganea. Pe Crețu s-ar putea să-l țin, să-i prelungesc. 

Pe Radaslavescu îl vor. Când ești idiot în viață, trebuie să plătești. Să mă ierte Dumnezeu, dar idiot sunt. Cum să-i dai lui Rotariu 20.000?”, a spus Gigi Becali.

Campioana Bulgariei, Ludogoreț, l-a transferat pe Rotariu în iulie 2021, după ce și-a încheiat contractul cu Astana, oferindu-i un contract pe trei ani. După doar jumătate de sezon, atacantul a fost cedat temporar în Grecia, la Atromitos, unde a marcat patru goluri în 42 de apariții.

Crescut de Poli Timișoara, Rotariu a fost vândut în 2013 la Dinamo, pentru 1,1 milioane de euro. Formația din Ștefan cel Mare l-a cedat trei ani și jumătate mai târziu la Club Brugge, pentru 2,2 milioane de euro. Atacantul a mai evoluat pentru formații precum Mouscron sau AZ Alkmaar.

ARTICOLE PE SUBIECT
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!