Evenimentul a adunat nume grele ale fotbalului românesc, iar, printre altele, Dică a vorbit despre viitorul campioanei României.
Dică e convins că FCSB are șanse reale să prindă grupele Ligii Campionilor
„Îi văd ca o candidată puternică pentru Champions League. Au arătat bine în acest sezon. Transferurile făcute le dau un avantaj clar. Dacă păstrează ritmul din campionat, pot ajunge în grupe”, a spus Dică la finalul partidei festive.
Campioana României va începe parcursul european în primul tur preliminar, contra celor de la Inter Club d'Escaldes din Andorra.
Andorra a inaugurat recent un nou stadion. După naționala feminină și echipa lui Pique, urmează Inter Escaldes
Returul dintre Inter Escaldes și FCSB se va juca pe Estadi FAF din Encamp. Este cea mai nouă arenă din Andorra, care a fost inaugurată în urmă cu mai puțin de o lună, pe 25 mai.
Estadi FAF are o capacitate de aproximativ 5.600 de locuri și un gazon hibrid. Lucrările au început în decembrie 2022, costurile totale s-au ridicat la circa 15 milioane de euro, iar în mai 2025 a fost inaugurată arena cu finala Cupei Andorrei dintre Inter Escaldes și Atletic Escaldes, scor 1-0. Primul gol din istoria noului stadion a fost înscris de un român, fundașul Raul Feher!
Inter Escaldes - FCSB, primul meci de Champions League pe noua arenă din Andorra
Tot pe noua arenă trebuia să joace și naționala Andorrei partida cu Anglia din preliminariile CM 2026, pe 7 iunie. Totuși, organizatorii nu au putut pune la punct toate cerințele UEFA, astfel că Andorra a fost nevoită să joace în Spania, pe stadionul lui Espanyol.
Pe Estadi de la FAF au jucat însă naționala feminină de fotbal a Andorrei și FC Andorra. Clubul deținut de Gerard Pique a disputat aici meciurile de baraj cu Ibiza și Ponferradina în urma cărora a obținut promovarea în liga secundă din Spania.
UEFA a anunțat că Inter Escaldes - FCSB se va juca tot pe Estadi de la FAF, astfel că acesta va fi primul meci de Champions League de pe noua arenă din Andorra.
România și Andorra au drapele foarte asemănătoare, iar FCSB se va simți ca acasă cel puțin din punct de vedere al cromaticii. Scaunele de pe Estadi FAF sunt colorate în albastru, galben și roșu.